„Cu tot respectul, faptul că în urmă cu câteva zile a declarat la Bloomberg că suntem în risc de incapacitate de plată și anunță faptul că e posibil să demisioneze sau, mă rog, ar putea demisiona, într-un context în care guvernul are nevoie de susținere și de hotărâre fermă cu privire la anumite măsuri care sunt susținute de coaliția de guvernare, eliminare a sinecurilor, eliminare a cheltuielilor aberante ale statului român și tot felul de reforme de care avem nevoie sau pe care trebuie să le facem, nu pot sta pe o fundație care înseamnă că premierul poate pleca, nu e sigur pe ceea ce declară. Cred că a fost o mare greșeală să facă acea declarație la Bloomberg. Cred că această insecuritate pe care o promovează în ultimele două săptămâni nu ne ajută ca țară”, a declarat Simonis la Digi24.

Simonis, unul dintre liderii importanți ai partidului condus de Sorin Grindeanu, a catalogat poziția premierului drept infantilă, afirmând că astfel de mesaje sperie piețele, investitorii, ceea ce poate duce la împrumuturi la dobânzi mai mari.

„Este extrem de riscant, ca prim-ministru al României, al unei țări membre UE, al României, în acest caz, să faci astfel de declarații, pentru că nu faci decât să sperii piețele internaționale, să sperii investitorii, să sperii creditorii, să te împrumuți la dobânzi ridicate și să nu faci de altceva decât să pierzi foarte mult ca țară. Cred că a fost o o declarație neinspirată, ca să fiu elegant, pe care am încredere că premierul nu o va mai repeta”, a adăugat liderul PSD.

Precizările au venit după ce Ilie Bolojan a avertizat acum aproape două săptămâni, în declarații acordate Bloomberg, că România ar putea intra în incapacitate de plată dacă guvernul nu va reduce rapid cheltuielile excesive. De asemenea, premierul a dat de înțeles că poate demisiona dacă pachetul 2 de măsuri fiscale nu poate fi adoptat pentru că este blocat de PSD: „Dacă nu-l adoptăm, credeți-mă că nu este niciun fel de bucurie, niciun fel de câștig, să fii premierul României într-o astfel de situație”.

Contextul politic este și el complicat. Guvernul Bolojan își va asuma săptămâna viitoare răspunderea în Parlament pe pachetul 2 de măsuri fiscale, iar PSD nu a mai venit la ședințele coaliției de aproximativ o lună și a pus condiții ca să revină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

Toni2 24.08.2025, 09:49

Ar trebui tăiate toate investițiile prin care se șifonează banii de la bugetul de stat, se vede că primarii care timp de 4 ani nu au făcut nimic ca investițiile sa înceapă vin acum cu pretenții că sa continue risipa de bani de la buget, daca nu au fost în stare ca în 3-4 ani sa facă nimic dar vor in continuare bani fara sa facă nimic, in loc să-și de-a toți demisia pentru incompetență și lenevie.

Avatar comentarii

Mirciulica 24.08.2025, 10:11

Da, așa este. Ne consolidează puternic in schimb poziția de țară, joaca puerilă a pesedeului cu ieșirea de la guvernare. Permanent, când isi vede pozițiile ciolanarilor amenințate ( ca oricum o parte a sinecurilor lor trebuiesc preluare de udemereu și usereu ), pesedeul incepe bătuta pe loc, cu amenințarea iesirii de la guvernare. Un partid plin de oportuniști, habarnamisti ce aleargă după funcții și indemnizații de-a moca, mediocri și impostori care caută validarea prin iesiri publice penibile, crezand că fac declarații politice. Cumva, fara a fi membru al vreunui partid, parca duc dorul pesedeului lui năstase, care, la vremea aia, arata personalitate, coerentă și hotărâre. Acum, niste ciubucari, ridicoli, chiar penibili, care nici nu știu să-și mascheze prostia, nu reușesc decât să-i ducă de nas pe cei care au mai rămas cu nostalgia (sau cu automatismul simpatiei pentru postbolsevismul pesedeului ). Alianța subversivă și toxică, chiar sinucigașă, cu aur și cu Simion, spune tot.

Avatar comentarii

unfake 24.08.2025, 10:14

Dle Simonis, uiti ca Premierul incearca, pe toate caile, sa dea semnale care sa va faca pe voi, pesedeii, carcotasi de meserie de parca ati fi in opozitie, sa incetati sa tot puneti bete in roate unor reforme disperat de necesare, la care, de fapt ati convenit si acum va faceti ca ati uitat. Bineinteles ca toata grija voastra, de fapt, e la imagine, la \"poporul\" de grija caruia va perpeliti fara incetare , la voturile viitoarelor alegeri.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.