Tensiuni în Georgia. Legea privind „influența străină”, adoptată în ultima lectură: încăierări între deputaţi. Protestele continuă în stradă | VIDEO

 8 comentarii
Manifestație la Tbilisi împotriva legii privind influența străină Foto: Profimedia

Parlamentul georgian a adoptat marţi în a treia și ultima lectură controversatul proiect de lege privind „influenţa străină”, avansat de partidul aflat la putere la Tbilisi în pofida unor manifestaţii de amploare care denunță o inițiativă de inspirație rusească.

UPDATE ora 23.15: Georgia a fost avertizată de guvernul SUA să nu devină un adversar al Occidentului, revenind în linia Moscovei, deoarece parlamentul său a sfidat protestele de stradă în masă pentru a adopta o lege „inspirată de Kremlin”, informează The Guardian.

Secretarul adjunct de stat al SUA, Jim O'Brien, a vorbit despre temerile sale că adoptarea, marți, de către parlamentul Georgiei a unui proiect de lege privind „influenţa străină” ar putea fi încă un „punct de cotitură” în istoria tulbure a fostului stat sovietic.

În declarațiile care păreau să semnaleze o convingere la Washington că guvernul georgian se aliniază din nou cu Rusia, O'Brien a sugerat că finanțarea SUA ar putea fi în curând retrasă.

UPDATE ora 21.00: Poliția a fost acuzată că folosește din ce în ce mai mult forța fizică împotriva protestatarilor. Martori oculari de la protest i-au acuzat pe unii ofițeri de poliție că i-au atacat pe protestatari, informează BBC.

Levan Khabeishvili, președintele principalului partid de opoziție Mișcarea Națională Unită (UNM), a declarat că 22 dintre cele 23 de persoane care au fost reținute marți în fața parlamentului au susținut că au fost supuse unui tratament degradant din partea poliției.

În schimb, prim-ministrul georgian Irakli Kobakhidze a lăudat poliția antirevoltă și a spus că a acționat la un standard care este „peste cel american și european”.

Cei care se opun legii se tem că acesta ar putea fi semnul că guvernul încurajează de fapt poliția să folosească violența împotriva demonstranților.

Știrea inițială: Sute de tineri manifestanţi s-au adunat în faţa Parlamentului georgian înainte de vot. Însă mișcarea de protest, la care iau parte zeci de mii de oameni aproape zilnic, nu a reuşit să determine partidul Visul Georgian, aflat la putere, să renunţe la impunerea proiectului de lege, relatează agenția France-Presse, preluată de news.ro.

În 2023, Visul Georgian a fost nevoit să abandoneze o primă versiune a proiectului sub presiunea unor manifestații de amploare.

Contestatarii numesc această inițiativă drept „legea rusă”, deoarece copiază o legislație folosită de regimul de la Kremlin pentru reprimarea disidenței. Această trimitere este deosebit de sensibilă în Georgia, o ţară din Caucaz care aspiră la Uniunea Europeană și NATO după ce a fost atacată de Rusia în august 2008. Cu toate acestea, unii politicieni de la Tblisi încă fac jocurile Rusiei.

În timpul dezbaterilor în vederea adoptării legii în ultima lectură, parlamentarii de la putere și cei din opoziție și-au împărțit pumni. Încăierări de acest fel au mai avut loc în Parlamentul georgian în ultimele săptămâni.

Fighting broke out in Georgia's parliament as politicians voted on a divisive "foreign agents" bill.

More here as protests break out in Georgia over the passing of the bill: https://t.co/RvltvWtyfQ

? Sky 501, Virgin 602, Freeview 233 and YouTube pic.twitter.com/4MPQz6EOlJ— Sky News (@SkyNews) May 14, 2024 

Luptă pentru viitorul traiectoriei externe a Georgiei

„Protestăm pentru ca această lege să nu fie adoptată în Georgia. Este o lege care ar putea distruge întreaga democrație a țării noastre”, a declarat un manifestant, potrivit The Moscow Times.

„Ne temem că guvernul nostru o va folosi în propriile scopuri, așa cum procedează Rusia”, a spus acest manifestant care a refuzat să se identifice de teama unor represalii. „Această lege nu vizează transparența, ci controlul total”, a conchis el.

În perioada premergătoare votului de marți, mișcarea de protest a evoluat de la manifestații împotriva proiectului de lege în sine la o confruntare mai largă între societate și guvern, spun experți consultați de The Moscow Times.

„Protestele nu sunt legate doar de lege. De fapt, ele au de-a face cu traiectoria politicii externe a Georgiei”, explică Gela Vasadze, expert la Centrul de analiză strategică din Georgia.

„Principalul punct al protestelor din aceste zile este că oamenii spun: «Nu vrem să fie ca în Rusia»”, afirmă expertul politic georgian.

În ciuda protestelor de amploare, soldate cu internări și arestări, prim-ministrul Irakli Kobahidze a insistat luni pentru adoptarea propunerii de lege.

Președinta Salome Zurabișvili, aflată în conflict cu guvernul și partidul Visul Georgian, a dat asigurări că nu va promulga proiectul de lege. Dar Visul Georgian dispune de o majoritate suficientă pentru a trece peste veto-ul prezidențial.

Georgienii vor în UE

Visul Georgian cere ca ONG-urile și instituțiile de presă care primesc peste 20% din fonduri din străinătate să se înregistreze ca entități care servesc interese străine.

Contestatarii consideră această inițiativă drept o amenințare nu doar la adresa libertății de exprimare și la adresa societății civile din Georgia, ci și la adresa perspectivei de aderare la Uniunea Europeană (UE). Potrivit sondajelor, o majoritate covârșitoare a cetățenilor georgieni își exprimă în mod constant dorința de a adera la UE.

Sâmbătă seara a avut loc unul dintre cele mai mari mitinguri împotriva legii, peste 50.000 de georgieni protestând la Tbilisi.

Fluturând steagul Georgiei și cel al UE, protestatarii au scandat „Sclavi” în timp ce defilau pe lângă sediul partidului Visului Georgian.

Unii protestatari au afișat pancarte inscripționate „Regizat de Putin”, „Nu legii rusești” sau „De la Tbilisi la Moscova, vocile georgienilor cântă mai tare decât șoaptele Kremlinului”.

Unii manifestanți au împărțit pliante în care denunță o posibilă alunecare spre autoritarismul din Rusia. „Această lege este un mare zid rusesc între Georgia și Uniunea Europeană”, se arată într-unul dintre pliante. „Această lege stabilește în Georgia aceleași reguli care funcționează în Rusia lui Putin și instituie cenzura”.

Peste 100 de ONG-uri georgiene au cerut duminică retragerea proiectului de lege. „Poporul georgian înțelege scopurile insidioase ale acestei legi, nu cedează încercărilor guvernului de a intimida populația și apără cu fermitate cursul occidental al țării”, se arată în comunicat.

Oligarhul care trage sforile la Tbilisi

Partidul Visul Georgian neagă că urmează o politică prorusă și susține că proiectul de lege este „european”, asta deși UE a criticat demersul.

Fondatorul Visului Georgian, miliardarul Bidzina Ivanișvili, a recurs la o retorică conspiraționistă apropiată celei a Kremlinului pentru a justifica impunerea „legii privind influența străină”.

Ivanișvili a susținut că Occidentul este condus de „partidul global al războiului” și că legea este menită să asigure rezistența în fața acestei „amenințări”. Mai mult, Ivanișvili a scuzat oarecum Rusia pentru războiul său fulger împotriva Georgiei și pentru declanșarea invaziei la scară largă din Ucraina susținând că cele două conflicte militare au fost cauzate de acest „partid global” nedefinit. „ONG-urile și opoziția radicală acționează în numele lor. Legile pe care le propunem sunt menite să dezvăluie aceste legături întunecate”, a spus el.

„Pentru Georgia, această (lege - n.r.) înseamnă «Bine ați venit în lumea rusă», ceea ce întrerupe toate perspectivele de dezvoltare a Georgiei. Vom avea pur și simplu aceleași reguli ca în Rusia”, conchide Gela Vasadze.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    RepublicaBananaRomania 14.05.2024, 20:59

    Eu rog echipa Libertatea sa faca un experiment: avand in vedere situatia urata din SUA legat de armele de foc(120 arme la 100 de locuitori), creeati un ONG in SUA, cu sediul in Texas, numit "Impotriva armelor de foc".Apoi, 25% din fondurile necesare existentei ONG-ului(taxe, impozite, angajati) sa le platiti dintr-un cont din Romania al Libertatii.Restul de 75% din finantarea ONG-ului sa ii obtineti din sponsorizari de la cetatenii SUA care vor interzicerea armelor de foc(VOR EXISTA MULTI).Apoi asteptati sa vedeti cine va contacteaza si cine va da in judecata.Eu sunt sigur ca in 2 saptamani de la lansarea ONG-ului va veti trezi cu FBI,CIA, NSA, SRI, NRA si muuuuuuuulte alte organizatii guvernamentale atat din SUA si din RO care va vor cere explicatii ca "de ce va bagati in treburile SUA".Si tot pentru a evita atacurile cu arme de foc si a salva vieti.Ce spuneti de asta suna la fel ca in Georgia?Este nevoie de control asupra ONG-urilor?

  • Avatar comentarii

    sormar 14.05.2024, 21:50

    şi cine te împiedic pe tine, anonimule să faci acel ONG?

  • Avatar comentarii

    dante69 14.05.2024, 22:38

    Un inceput de revolutie portocalie. Numai hegemonul are voie sa manipuleze lumea asta. E bine ca statul reinstaleaza ordinea provicata de propaganda occidentala.

    • Avatar comentarii

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie 14.05.2024, 23:51

      Bine au făcut și că au tras în români în 1989, tot ca să "reinstaureze ordinea", nu?

  • Avatar comentarii

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie 14.05.2024, 23:50

    El crede că trăiește în Rusia, unde dacă n-ai aprobare de la FSB, pici de la etaj.

  • Avatar comentarii

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie 15.05.2024, 01:41

    Falsă echivalență. Dacă eu, ca persoană fizică, sau un stat, donăm pentru un ONG pentru drepturile femeilor din Iran (da, știu că asta e islamofobie), nu e același lucru cu banii băgați de Moscova în Șoșoacă, Șor sau Simion. Sau tu spui că să sprijini democrația și libertatea e exact la fel cu manipularea și încercarea de a impune niște regimuri vasale Rusiei, nu? Că doar nu e nicio diferență între revoluția din 1989 sau porcii plătiți de Șor.

ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
MONDEN
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate