Aprobarea noului test a fost făcută în procedură de urgență, iar kiturile sunt produse de firma Everlywell și permit recoltarea probelor la domiciliu, relatează cotidianul The New York Times, preluat de Mediafax.

Nu este însă un test rapid, pentru că aceste kituri sunt eliberate doar pe baza unei prescripții medicale și permit prelevarea probelor din nas, iar apoi pacienții trebuie să trimită proba unui laborator autorizat, pentru a stabili dacă persoana respectivă este infectată sau nu cu COVID-19.

Au mai fost și alte kituri de testare aprobate anterior de FDA, în aprilie. Testul LabCorp necesită tot recoltare nazală, iar celălalt, dezvoltat de Universitatea Rutgers, și numit RUDCR Infinite Biologics, permite colectarea mostrelor de salivă pentru analiză.

Reprezentanții FDA și-au exprimat speranţa că disponibilitatea unui nou kit va creşte şansele de testare la nivel naţional, reducând riscurile infectării personalul medical.

Însă, unii experţi avertizează că testele efectuate acasă au dezavantaje precum intervalul mai lung între colectare şi diagnosticare.

În Statele Unite se înregistrează în prezent 1,45 de milioane de cazuri de coronavirus şi 88.211 decese.

La nivel mondial au fost raportate până acum 4,59 milioane de cazuri de coronavirus şi 310.010 decese, conform datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.

Sursa foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.