Testamentul înduioșător al unei fiice de preot, răpusă de cancer la 15 ani. „A plecat după ce ne-a pregătit pe fiecare dintre noi”

Comentează

Fiica de 15 ani a unui preot din Bacău a murit după ce s-a luptat timp de doi ani cu o boală cruntă. Teodora a avut însă puterea să-și aline familia îndurerată, și-a împărțit lucrurile fraților mai mici și le-a spus părinților ultimele sale dorințe. Adolescenta le-a mulțumit și tuturor celor care au contribuit la campaniile umanitare menite să strângă fonduri pentru tratament, care s-a dovedit însă neputincios în lupta cu cancerul.

Familia preotului Florin Stamate, de la Parohia Şesuri, comuna Măgireşti (Bacău) și-a condus fiica pe ultimul drum joi, 3 octombrie. Copila a murit duminică, după o grea suferință, iar ca o ironie a sorții, chiar în acea zi sora ei mai mică împlinea două luni, relatează adevarul.ro.

Fata a fost înmormântată departe de locul natal, în cimitirul mănăstirii Paltin, de la Petru Vodă (judeţul Neamţ). În lăcaşul de maici adolescenta obişnuia să-şi petreacă vacanţele în ultimii ani.

Teodorei era cea mai mare din cei cinci copii, doi băieţi şi trei fete, ai familiei preotului Stamate.

În ultimii doi ani, Teodora s-a luptat cu o boală groaznică, o formă rară de cancer osos (Sarcom Ewing), dar în ultimele zile de viaţă a avut puterea de a-şi consola părinţii şi pe fraţii ei şi, în plus, le-a dat şi câteva sfaturi.

Preotul Stamate a dat vestea morții Teodorei duminică, 29 septembrie, pe Facebook. El a dezvăluit şi ultimele dorinţe exprimate pe patul de moarte de Teodora. Ea a vrut să fie înmormântată îmbrăcată în straie populare, aşa cum îi plăcea să le poarte cu diferite ocazii.

Arhiva foto

„A plecat după ce ne-a pregătit pe fiecare dintre noi pentru acest moment. Cu doar câteva zile în urmă a împărţit toate lucrurile ei fiecărui frăţior în parte, apoi ne-a spus că dorinţa ei este să fie înmormântată în cimitirul mănăstirii de maici Paltin - Petru Vodă - Neamţ, acolo unde de câţiva ani mergea în vacanţă şi petrecea clipe înălţătoare alături de maici. Ne-a rugat să o îmbrăcăm în costum popular românesc. A dat fiecărui frăţior câte un sfat; ne-a întărit pe noi părinţii mulţumindu-ne pentru tot ce am făcut pentru ea şi cerându-şi iertare de la toţi“, a scris părintele Stamate.

„Iartă-ne Teodora”

Din 2017, de când a primit cumplitul diagnostic, pentru Teodora au fost organizate campanii de strângere de fonduri la care au contribuit oameni simpli, agenţi economici, iar Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a acordat familiei fetei un sprijin financiar de 50.000 lei.

Preotul Stamate a mai relatat că fiica lui a vrut de pe patul de moarte să le mulțumească tuturor binefăcătorilor ei.

„M-a întrebat cum va putea să mulţumească vreodată tuturor celor care au ajutat-o şi s-au rugat pentru ea…I-am zis că, făcând şi ea acelaşi lucru pentru toţi…Şi aşa… împăcata cu toţi, cu sine şi cu Dumnezeu în timpul slujbei sfântului Maslu după prima Evanghelie s-a stins în tăcere dăruindu-ne o ultimă lacrimă ce-i curgea din ochişor“, a mai scris tatăl adolescentei.

Vestea morţii Teodorei l-a impresionat şi pe Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care i-a dedicat o poezie intitulată „Iartă-ne Teodora!“.

„De ce s-au întâmplat acestea, numai singur Dumnezeu ştie! A dorit să mai adauge un suflet curat în ceata celor ce, prin curăţie, au câştigat Împărăţia Sa. A dorit să o ferească de răutăţile acestei lumi nedrepte, pentru a se bucura de frumuseţea lumii celor drepţi…A dorit Domnul să o rupă de pe pământ pentru a o răsădi în Rai“ a mai scris Arhiepiscopul Romanului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul mini-reactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
06:45
Ce spune despre personalitatea ta o mașină murdară. Concluziile surprinzătoare ale psihologilor
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză