El a solicitat o audienta la ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, pentru a depune o plangere impotriva Parchetului Arges. Ticu Dumitrescu spune ca a simtit pe propria piele cat de corupti sunt unii politisti si procurori. In urma cu doi ani, pe autostrada Bucuresti-Pitesti un autoturism a intrat in masina fostului senator. Dupa primele cercetari, spune Ticu Dumitrescu, IGP a dat un comunicat prin care se arata ca vinovat este soferul masinii care i-a lovit. Zilele trecute i s-a comunicat insa ca vina apartine soferului sau si ca autorul de atunci al accidentului a fost scos de sub urmarire penala. Din acest motiv, liderul AFDPR vrea sa-i ceara ministrului justitiei transferarea la Bucuresti a dosarului asupra accidentului.