O dublă crimă petrecută la mijlocul săptămânii trecute a șocat Moldova, victimele fiind lovite cu ranga în cap după ce au fost acuzate că ar fi trișat la un joc de cărți. Cadavrele tinerilor uciși au fost descoperite abia vineri, scrie site-ul televiziunii locale BTV, care emite de la Bălți.
Doi tineri, unul de 24 de ani, celălalt de 25 de ani, au fost uciși cu sălbăticie într-un sat din Moldova, Hiliuți, iar cadavrele lor au fost găsite după 4 zile, timp în care fuseseră dați dispăruți. Patru tineri au fost arestați preventiv și acuzați de dublul omor, iar polițiștii au stabilit nu doar filmul crimelor, ci și mobilul lor.
Cei patru tineri arestați au vârste între 19 și 29 de ani și acum o săptămână, victimile au câștigat circa 3000 de euro de la ei, la cărți. Însă ar fi trișat în timpul jocului, susțin criminalii.
Marți, suspecții au chemat victimile în Mărăndeni, sub pretextul de a-și lua revanșa în cărți. Potrivit poliției, jocul nu s-a mai desfășurat pentru că, odată ajunși la locația stabilită, tinerii de 25 și 26 de ani din Bălți au fost imobilizați, după care au fost târâți în fâșia forestieră din Hiliuți, Fălești. Aceștea au fost transportați în portbagajul mașinii uneia dintre victime.
Acolo cei doi au fost bătuți cu ranga în cap până au murit, apoi cadavrele lor au fost înghesuite în portbagajul mașinii și autoturismul incendiat.