Accidentul a avut loc azi în jurul orei 14:00 la ieşirea din oraşul Ţăndărei, pe sensul de mers către Constanţa. În evenimentul rutier au fost implicate o dubiţă şi un TIR încărcat cu saci de azotat de amoniu.

„Atenție! Circulație blocată complet pe DN 2A, la ieșirea din Țăndărei (IL)Pe drumul național DN 2A, la km 92+900, la ieșirea din loc. Țăndărei (IL), a avut loc un eveniment rutier în urma căruia circulația rutieră este complet blocată”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Două persoane au fost rănite în urma accidentului. Este vorba despre şoferii celor două vehicule, care au fost monitorizaţi de echipajele medicale la locul intervenţiei, ulterior, o victimă a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, iar cealaltă victimă a refuzat transportul la spital.

1-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Pompierii au izolat zona şi au evacuat preventiv 12 persoane, aflate într-o unitate de alimentaţie publică din apropierea locului unde s-a produs evenimentul.

Urmărește-ne pe Google News