09 Iul. 2018 15:40

Topul liceelor după ultima medie de admitere în 2018. Concurență uriașă la specializarea matematică-informatică

Distribuie

Topul liceelor după ultima medie de admitere în 2018 a fost făcut public, luni, după ce au fost afișate rezultatele computerizate ale admiterii la liceu. Cea mai mare concurență a fost la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, unde ultima notă a fost 9,91. În clasament au fost incluse unități de învățământ din Constanța, Craiova și Pitești.

Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost afișate de EDU.RO astăzi. Elevii au aflat, în sfârșit, în ce liceu vor învăța pentru următorii 4 ani.

Topul liceelor după ultima medie de admitere în 2018

  1. Colegiul Național „Sfântul Sava' . Ultima medie de admitere – 9,91 la profilul real, specializarea matematică-informatică, bilingv engleză. Toate cele 28 de locuri au fost ocupate.
  2. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân' din Constanța. Ultima medie de admitere – 9,85 la profilul real, specializarea matematică-informatică, bilingv engleză. Toate cele 14 locuri au fost ocupate.
  3. Colegiul Național „Frații Buzești' Craiova. Ultima medie de admitere – 9,85 la profilul real, specializarea științe ale naturii. Toate cele 28 de locuri au fost ocupate.
  4. Colegiul Naţional „Sfântul Sava”. Ultima medie de admitere – 9,84 la profilul real, specializarea științe ale naturii. Toate cele 28 de locuri au fost ocupate.
  5. Colegiul Naţional „B. P. Hașdeu” , municipiul Buzău. Ultima medie de admitere – 9,78 la profilul real, specizalizarea matematică-informatică, bilingv engleză. Toate cele 28 de locuri au fost ocupate.
  6. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Ultima medie de admitere – 9.77 la profilul real, specializarea matematică-informatică. Toate cele 84 de locuri au fost ocupate.
  7. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân' Constanţa. Ultima medie de admitere – 9.77 la profilul real, specializarea matematică-informatică, bilingv germană. Toate cele 14 de locuri au fost ocupate.
  8. Colegiul Naţional „Sfântul Sava”. Ultima medie de admitere – 9.76 la profilul real, specializarea matematică-informatică. Toate cele 140 de locuri au fost ocupate.
  9. Colegiul Național 'Spiru Haret'. Ultima medie de admitere – 9.73 la profilul real, specializarea matematică-informatică, bilingv engleză. Toate cele 28 de locuri au fost ocupate.
  10. Colegiul Național „Ion c. Brătianu” Pitești. Ultima medie de admitere – 9,72 la profilul real, specializarea matematică-informatică, bilingv engleză. Toate cele 28 de locuri au fost ocupate.

În București, 31 de absolvenți au fost admiși la liceu cu 10, media generală de admitere. 17 dintre aceștia au optat pentru Colegiul Național „Sfântul Sava', șapte pentru Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu', trei pentru Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr' și câte unul pentru Colegiul Național „Gheorghe Șincai', Colegiul Național „I.L Caragiale', Colegiul Național „Mihai Viteazul' și Colegiul Național „Spiru Haret'.

Vezi care a fost topul liceelor după ultima medie de admitere în 2017.


Citește și REPORTAJ/ Neversea 2018 – prețuri impuse și produse mai scumpe


 

 

Loading...
Comentarii