Mergi direct la conținut »
Tradiții de Paște 2018 în zonele din România unde oamenii păstrează obiceiurile străvechi
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Tradiții de Paște 2018 în zonele din România unde oamenii păstrează obiceiurile străvechi

Tradiții de Paște 2018 în zonele din România unde oamenii păstrează obiceiurile străvechi

În mai multe zone din România există obiceiuri și tradiții de Paşte păstrate cu sfințenie de la strămoși, ritualuri care aduc frumusețe locurilor și demonstrează că Paștele nu înseamnă, precum în mediul urban, doar masa îmbelșugată și cadouri aduse de Iepuraș.

Tradiții de Paște în diferite zone ale României

În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, şi a fost furată, sunt pedepsiţi că a doua zi să dea un ospăţ, adică mâncăruri şi băuturi din care se înfrupta atât „hoţii”, cât şi „păgubaşii”.

Un alt obicei de notorietate este cel din zona Transilvaniei, cunoscut sub numele de „stropit”. Potrivit acestuia – preluat de la maghiari – băieţii merg în familiile în care există o fată sau mai multe, pe care le stropesc cu parfum, „ca să nu se veştejească”.

În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a credinţei în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să sfinţească şi să binecuvânteze bucăţele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş, după orânduiala strămoşilor.

În Ţara Bârsei, în jurul Brașovului, se face o petrecere care adună întreaga comunitate – obiceiul Junii Brasovului.

Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de calusari sau de colindători, cu vătaf şi casier, strâng ouă de la tinerele fete, după care se merge către Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc întreceri. Cea mai cunoscută şi îndrăgită dintre ele este aruncarea buzduganului.

Profilerul Poliţiei Române despre cazul băieţului de 11 ani, violat şi găsit mort, în 2004, pe câmpul de lângă Ciolpani
Recomandări

Profilerul Poliţiei Române despre cazul băieţului de 11 ani, violat şi găsit mort, în 2004, pe câmpul de lângă Ciolpani

În zona Lăpușului, dimineaţa, în prima zi de Paşti, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin+pâine sfinţite). În meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după acestea se continua masa cu friptură de miel, scrie ZiarulUnirea.ro.

La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonoc şi cocoşi albi. Cocoşii sunt crescuţi anume pentru împlinirea acestei tradiţii. Ei vestesc miezul nopţii: datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat!

Cad capete după cazul ursului lăsat în agonie şi apoi împuşcat. Reacția Ministerului de Interne
Recomandări

Cad capete după cazul ursului lăsat în agonie şi apoi împuşcat. Reacția Ministerului de Interne

Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocos canta primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci

În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spala pe fată în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele.

În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii se pune un ouă roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monezi, copii trebuie să şi clătească fata cu apă şi să şi atingă obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogăţii.

La Vinerea și Cugir, în județul Alba, de zeci de ani ”Păștenii” sunt străjerii identității locale și a nestinsei legături cu Dumnezeu. Sâmbăta dimineaţa credincioşii merg la biserică, sărută Sfântul Mormânt, care după prânz va fi desfăcut, doliul fiind schimbat de la negru la alb, iar biserica se pregăteşte pentru slujba de Înviere.

Simona Halep se căsătorește cu Toni Iuruc. Când e programată nunta
Recomandări

Simona Halep se căsătorește cu Toni Iuruc. Când e programată nunta

Seara, bărbaţii se adună la biserică, primesc bicuvântarea preotului şi pregătesc Paştile. La Vinerea şi Cugir, Învierea are loc la ora 4 din noapte, odată cu primul cântat al cocoşilor. Preotul, cu Păştenii bărbaţi care duc Sfânta Icoană şi praporii şi împreună cu credincioşii înconjoară biserica de trei ori, în sunetul clopotelor şi bătăilor de toacă. Urmează Slujba de Înviere, preotul sfinţeşte Paştile, iar la sfârşitul slujbei, când se crapă de ziuă, Păştenii împart Sfintele Paşti tuturor credincioşilor.

Close
Închide
  Close