Bilanț tragic în urma inundațiilor din Prahova! Trei frați au murit luați de ape, iar al patrulea este dat dispărut. Zeci de case au fost inundate

Comentează

Patru copii și mama lor au fost luați de ape cu tot cu casa în care se aflau în localitatea Sângeru din județul Prahova. Trei dintre ei copii au fost găsiți morți, iar al patrulea este dat dispărut. Mama lor a fost salvată de către un localnic. Totodată, zeci de locuințe au fost inundate, în urma ploilor abundente în judeţul Prahova, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Ploile torențiale din județul Prahova, aflat sub cod portocaliu, au provocat o viitură puternică ce a distrus casa în care se aflau femeia și copiii, cu vârste între 9 luni și 6 anim. „Femeia a fost salvată de un cetăţean şi copiii sunt căutaţi de către echipajele de pompieri”, a anunţat, imediat după tragedie, ISU Prahova care a mobilizat 40 de pompieri pentru operațiunile de căutare .

Ulterior, la un kilometru distanță de casă, a fost găsit trupul primei victime, o fetiță de trei ani. Paramedicii nu au reușit să o resusciteze astfel că a fost declarat decesul fetiței. În cursul dimineții au fost găsite trupurile neînsuflețite a încă doi copii, iar cei de la ISU sunt rezervați în ce privește șansele de supraviețuire ale celui de-al patrulea copil.

Un județ devastat de ploi

”Preşedintele Klaus Iohannis este alături de familia îndurerată în aceste momente grele și de toți cei care au avut de suferit de pe urma inundațiilor care au afectat România în ultimele ore. Preşedintele României solicită autorităților responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care în aceste momente dificile au nevoie de sprijin”, se arată în mesajul Administrației Prezidențiale.

Vineri seara, meteorologii au emis atenționare de cod portocoliu de ploi în județul Prahova, completată apoi de una de cod roșu de inundații, emisă de hidologi, pentru bazinul hidrografic al râului Cricovul Sărat.

Astfel au fost inundate case din 12 localități prahovene. Și în Ploiești, la Spitalul Județean, a trebuit să se intervină pentru evacuarea apei din subsol.

Foto: ISU Prahova

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
12:19
Un bărbat a lipit două bilete necâștigătoare la loto și a cerut 10 milioane de euro, deși premiul maxim era de doar 5 milioane, în Italia
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
12:16
Cum a rămas un avion de pasageri uriaș blocat sub un pod, lângă București
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...