Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un atac dur la adresa lui Liviu Dragnea, liderul PSD.
„Oare cum am ajuns aici? România stat membru NATO şi UE se află la mâna şi mintea unui psihopat incult, dar avid de putere. Un psihopat care, fără ruşine, cumpără cu bani publici bugetari, pensionari şi asistaţi sociali; un psihopat care a capturat pur şi simplu cel mai mare partid socialist din Europa; un psihopat care a subjugat o majoritate parlamentară ce reacţionează cu slugărnicie la toate «pohtele» lui; un psihopat care a impus un program de guvernare ce a făcut pulbere echilibrele macro-economice ale ţării; un psihopat care ameninţă public că va distruge «statul paralel» când de fapt el vrea aducerea tuturor instituţiilor statului la cheremul lui; un psihopat care a schimbat patru premieri (Ponta, Grindeanu, Tudose şi Dăncilă) până a găsit unul şi incompetent slugoi (primilor trei le lipsea doar ultima calitate); un psihopat care stă la putere pentru că a avut abilitatea să se înconjoare de o cohortă de slugi printre care şi «liberalul roşu», care îl susţine necondiţionat de dragul puterii şi în dispreţul interesului ţării”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Liviu Dragnea – condamnat, dar integru. Scăparea din Codul de Etică al PSD
Traian Băsescu este de părere că „în intimitatea lui, Dragnea se crede ori Ceauşescu, ori Napoleon”. ”Nu-şi dă seama că este un psihopat care omoară o ţară pentru că în jurul lui nu este nimeni care să-i spună STOP. Oare cum am ajuns aici?”, încheie fostul preşedinte.
După ce șeful PSD, Liviu Dragnea, a primit la Înalta Curte de Casație și Justiție, 3 ani și 6 luni de închisoare, în primă instanță, în dosarul angajărilor fictive, fostul președinte Traian Băsescu a scris că liderul social democrat nu mai poate ”administra discreționar țara” și că trebuie să demisioneze.
Citește și RETROSPECTIVĂ/ Săptămâna haosului în politică. Punct culminant în războiul lui Dragnea cu Statul Paralel