Trei bărbați care au înșelat zeci de persoane prin metoda "Accidentul" au fost prinși. Prejudiciul este de aproape 60.000 de lei

Comentează

Trei bărbați care au înșelat zeci de persoane prin metoda "Accidentul" au fost prinși. După cercetări îndelungi, polițiștii din Vrancea au reușit să dovedească vinovăția a celor trei indivizi care au făcut numeroase victime prin această metodă. Cei trei sunt din Galați și Vrancea, iar prejudiciul pe care l-au provocat prin înșelătoriile pe care le-au comis se ridică la aproape 60.000 de lei.

Doi dintre ei sunt liberi, în timp ce al treilea este după gratii pentru infracțiuni comise în trecut. Unul dintre bărbați, aflat după gratii, este bănuit că, în perioada februarie- iulie anul acesta ar fi sunat după un telefon cu cartelă introdus ilegal în penitenciar mai multe persoane cărora le-a spus că un apropiat a fost victima unui accident rutier sau a unui incendiu și, pretinzând că este medic, polițiști sau pompier, le-a solicitat bani pentru a-i ajuta.

Ulterior, alți doi indivizi au mers la la domiciliul celor sunați sau în alte locuri prestabilite și au ridicat sumele de bani pretinse de cel care a dat telefonul. Totodată, în aceeaşi perioadă, cel în cauză ar fi încercat să inducă în eroare 7 persoane vătămate însă victimele nu au dat curs solicitării, ci au inchis telefonul si au anuntat imediat politia.

La finalul cercetărilor, Judecătoria Focșani a emis în lipsă mandate de arestare preventivă pe numele a doi dintre indivizi, în timp ce al treilea, cel care dădea telefoanele și care isi racola victimele, se află după gratii, pentru alte infracțiuni comise în trecut.

Prejudiciul total cauzat persoanelor vătămate prin metoda Acciudenyul este de peste 54000 lei. Victimele sunt din judetul Vrancea.

Citește și: EXCLUSIV/ Cine e asistenta care a bruscat un nou-născut la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Este însărcinată în patru luni

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj Dumitru Busna, un roman cautat pentru un jaf // Sigla Interpol Red-notice
08:10
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
Protest fermieri Piata Victoriei - 15-septembrie-2026-Dumitru-Angelescu
06:42
47 de persoane au ajuns la Poliție după protestul fermierilor din Piața Victoriei
MONDEN
Bianca Drăgușanu la priveghiul prietenei sale, Mădălina Apostol
08:35
Cum a apărut Bianca Drăgușanu la priveghiul Mădălinei Apostol. Vedeta a izbucnit în lacrimi și i-a adus un ultim omagiu prietenei sale
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
15 sept.
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
09:24
Ce a pățit Mihai Trăistariu în a treia zi de fasting: „Am văzut moartea cu ochii”
09:16
Clădirea istorică din Londra unde a locuit Winston Churchill și care l-a inspirat pe creatorul lui James Bond va deveni hotel de lux
09:04
Volodimir Zelensky acuză Rusia că a încercat să îl asasineze de două ori în ultima săptămână: „M-au atacat în Moldova”
09:02
Cele șapte teme pe care Ursula von der Leyen le va aborda în discursul său de miercuri despre Starea Uniunii
TRENDING
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
15 sept.
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
15 sept.
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist de frontieră verifică actele unui șofer, noaptea, usa soferului este deschisă
06:24
Un șofer român a încercat să intre în țară cu o mașină cu numere de Irlanda, însă a fost dus direct la sediul de Poliție
Doi medici, costumati in halate cu bonete si masti, care opereaza in sala de operatie
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?