Trei militari turci au fost ucişi într-un raid al unui avion rus în nordul Siriei, a anunţat armata turcă, relatează AFP. Alţi 11 militari turci au fost răniţi în acest raid, în urma căruia preşedintele rus Vladimir Putin i-a prezentat condoleanţe omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit comunicatului, aviaţia rusă voia să vizeze ţinte ale grupării jihadiste Statul Islamic, ”însă trei dintre militarii noştri au căzut martiri, după ce o clădire în care unităţile noastre au ocupat poziţie a fost lovită”.
Într-o convorbire la telefon cu Erdogan, preşedintele rus şi-a exprimat ”tristeţea” şi a transmis ”condoleanţe”, precizează armata în comunicat. La Moscova, Kremlinul a anunţat că Putin şi Erdogan au decis în această convorbire telefonică să consolideze cooperarea ruso-turcă împotriva Statului Islamic.
Presa de la Ankara a scris imediat că alţi cinci militari turci au fost ucişi joi, în confruntări cu jihadişti din cadrul Statului Islamic, în nordul Siriei, iar numărul militarilor ucişi în acest sector a ajuns astfel la zece, în doar două zile.
Mult timp opuse în dosarul sirian, Turcia şi Rusia au hotărât recent să-şi coordoneze acţiunile împotriva Statului Islamic în această ţară. Această cooperare în Siria traduce o îmbunătăţire a relaţiilor între cele două ţări, în urma unei grave crize din 2015, în urma distrugerii de către Turcia a unui avion rus de luptă care survola frontiera siriano-turcă.