Cei trei polițiști, ofițeri superiori din unitatea K-9 Metropolitan Division, sunt în stare stabilă la spital, după ce au fost împușcați de un bărbat care, ulterior, „a fost declarat decedat”, a spus Alfred Labrada, șeful adjunct al Departamentului de Poliție din Los Angeles (LAPD), citat de ABC News.
Polițiștii au descins miercuri seară în cartierul Lincoln Heights din Los Angeles, în căutarea unui bărbat eliberat condiționat. În momentul în care polițiștii l-au găsit pe suspect, acesta a refuzat să se supună comenzilor oamenilor legii.
Ofițerii au folosit gaz, dar suspectul tot nu s-a conformat ordinului și a ieșit din locul în care s-a ascuns trăgând în polițiști.
„Trei dintre ei au fost răniți, în timp ce suspectul a fost găsit mort la locul incidentului”, a precizat Alfred Labrada. Nu se știe dacă suspectul a fost împușcat de ofițeri sau s-a sinucis.
Polițiștii răniți în schimbul de focuri au fost transportați la spitalul USC Medical Center din Los Angeles.
Primarul orașului Los Angeles, Karen Bass, a declarat că a luat legătura cu oamenii legii, vorbind cu doi dintre ofițerii răniți.
„Sunt ușurat și recunoscător că acești trei ofițeri curajoși sunt în stare stabilă și sunt capabili să poarte o conversație. Am vorbit cu doi dintre ei”, a declarat Karen Bass.
FOTO: Profimedia