Un bărbat de 72 de ani, din Tokyo, a fost grav rănit în atacul produs în jurul orei 8.30 la una din intrările în campusul principal al universităţii, a menţionat poliţia. Celelalte două victime, un băiat şi o fată, ambii de 18 ani, nu au suferit răni care să le pună viaţa în pericol.

Din primele informaţii, suspectul reţinut, care şi-a înjunghiat victimele în spate, nu era o cunoştinţă a acestora.

Adolescentul şi-a recunoscut fapta şi a explicat că nu avea rezultate bune la şcoală şi a vrut să „provoace un incident şi să moară”. El a mai spus că a venit cu cuţitul de acasă.

Suspectul a declarat şi că înainte de atac a declanşat un incendiu într-o staţie de metrou, în apropiere de campus. Departamentul de pompieri din Tokyo a confirmat că a fost chemat să intervină în zona respectivă şi că incendiul a fost stins o oră mai târziu.

În pofida incidentului, examenele de admitere au continuat.

Stabbing at University of Tokyo during unversity entrance examsIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Fotografii: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.