Trei români sunt acuzați că ar fi ucis în bătaie un bijutier din Sevilla. Poliția spaniolă i-a identificat pe agresorii care ar fi comis crima din orașul Carmona, provincia Sevilla. Indivizii au fost identificați după ce au fost filmați de camerele de supraveghere.
Reprezentanții Guardia Civil susțin că cei trei români au fugit din Spania într-o altă țară, după ce ar fi comis crima pe 6 august. Cel mai probabil, suspecții se ascund în România, cred anchetatorii, conform Diario de Sevilla.
Cei trei au intrat într-un magazin de bijuterii din orașul spaniol Carmona. Agresorii l-au legat pe bijuterierul Francisco Cintado pe care i-au torturat pentru a le da cheia de la seif. Bărbatul a fost bătut cu sălbăticie și a murit ulterior din cauza rănilor grave.
Suspecții au fugit cu o mașină de culoare albastru închis de la locul crimei. După aproape trei săptămâni de la omor, polițiștii au reușit să afle cine sunt făptașii. Este vorba despre trei bărbați din România, susțin anchetatorii, conform sursei citate.
Procurorii spanioli spun că nu este clar cum au reușit agresorii să pătrundă în magazinul de bijuterii care era închis la momentul atacului. În interior se afla doar bijutierul.
Potrivit martorilor, trei oameni au fost văzuți părăsind magazinul, aveau asupra lor mai multe genți și s-au urcat într-o mașină parcată în apropiere.
Presa spaniolă scrie că acesta este al doilea bijutier ucis în Sevilla în ultimele patru luni. Primul, un cetățean chinez, a fost decapitat de un bărbat care furase o sticlă cu bere.
La sfârșitul lunii iulie, o bandă de români a fost arestată în Spania, pentru furturi de bijuterii în valoare de aproape 3,5 milioane de euro.
<iframe src="//www.ultimedia.com/deliver/generic/iframe/mdtk/03893618/src/vzlsvp/zone/20/showtitle/1/" frameborder="0" scrolling="no" marginwidth="0" marginheight="0" hspace="0" vspace="0" webkitallowfullscreen="true" mozallowfullscreen="true" allowfullscreen="true"width="740" height="400" allow="autoplay; fullscreen"></iframe>