Armata statului Mali „a respins un atac terorist sâmbătă dimineaţa la Boni, regiunea Mopti. Forţele armate din Mali (FAMA) au ucis 13 terorişti şi au recuperat arme şi muniţii”, a precizat ministerul Apărării, într-un comunicat publicat pe site-ul său.

„În cursul acestei operaţiuni, trei soldaţi ai FAMA au murit, iar alţi trei au fost răniţi”, indică armata în acest comunicat, citat de Agerpres, care nu dă detalii asupra circumstanţelor atacului.

Cu toate că, din 2013, grupările care au legături cu Al-Qaida au fost dispersate şi în mare parte alungate din nordul statului Mali, zone întregi din ţară au scăpat de sub controlul forţelor maliene, franceze şi ale misiunii ONU (Minusma), fiind vizate de atacuri, în pofida semnării, în mai-iunie 2015, a unui acord de pace destinat să-i izoleze definitiv pe jihadişti, precizează Agerpres.

În schimb, recent, un imigrant din Mali a ajuns erou la Paris, în Franța, după ce a escaladat în câteva secunde o clădire, pentru a salva un copil care atârna în gol (VIDEO).

Citește și: VIDEO/ Ce face un primar când i-a plecat jumătate de comună la muncă în străinătate. Interviu cu Anton Anti, primarul din Butea, Iași

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Top 5 zodii care-și schimbă viața până de Revelion. Berbecii au o șansă unică
FANATIK.RO
Top 5 zodii care-și schimbă viața până de Revelion. Berbecii au o șansă unică
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI