Tribunalul Constanţa a respins vineri, 28 ianuarie, apelul Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, la decizia dată de Judecătoria Constanța în legătură cu anularea deciziei de carantinare. Decizia este definitivă.
DSP București a emis decizia de carantinare pe numele ÎPS Teodosie deoarece acesta a revenit în România pe 20 ianuarie din Iordania, ţară aflată în zona roşie.
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, luni seară, că ÎPS Teodosie a ales să se carantineze la sediul Palatului Arhiepiscopal, dar a făcut și contestație, argumentând că documentul DSP București nu este semnat.
Sâmbătă, 29 ianuarie, este ultima zi de carantină a prelatului.
ÎPS Teodosie a ieșit însă din izolare luni, 24 ianuarie, când a fost amendat de trei ori pentru că nu a respectat măsura carantinei. Mai întâi, el a ieşit din izolare pentru a oficia liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, în Catedrala Arhiepiscopală Sf. Apostoli Petru și Pavel din Constanța, apoi a participat la un eveniment din oraș ocazionat de Mica Unire, precum şi la o conferinţă de presă. Pentru fiecare apariție în public, prelatul a fost sancționat cu câte 1.000 de lei.
Arhiepiscopul Tomisului a contestat decizia de carantinare, însă aceasta a fost respinsă joi, 28 ianuarie, de Judecătoria Constanţa. Decizia instanței, nefiind definitivă, a fost atacată cu apel. Tribunalul Constanţa a menținut vineri, 28 ianuarie, decizia dată în primă instanță.
Deși hotărârea este acum definitivă, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a spus că avocatul lui ÎPS Teodosie caută să vadă dacă mai există o cale de atac.
Purtătorul de cuvânt a mai precizat că atunci când vor fi primite amenzile, și acestea vor fi contestate în instanță.
Foto: Eli Driu