Trotinetele electrice nu au voie pe stradă. Pe trotuare, sunt un pericol pentru pietoni

Comentează
trotineta electrica

Poliția spune că trotinetele electrice nu au voie să circule pe drumurile publice. De cealaltă parte, pietonii reclamă că, pe trotuare, acestea sunt prea periculoase, din cauza vitezelor mari la care pot ajunge.

Franța a interzis circulația lor pe trotuare. În România, există o inițiativă legislativă a deputatului PNL Sorin Moldovan, care propune ca trotinetele electrice să poată merge pe pistele de biciclete. Asta nu elimină însă pericolul pentru pietoni, pentru că multe piste sunt amenajate pe trotuare.

Ce prevede acum Codul Rutier

Potrivit Codului Rutier, orice vehicul electric care prinde între 25 și 45 km/h și a cărui greutate nu depășește 350 de kilograme este asimilat mopedului.

Definiția pentru moped din legislație este: ”vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h și care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depășește 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric”.

Pornind strict de la această definiție, se poate trage concluzia că trotineta electrică este un moped, deci trebuie să circule doar pe stradă, nu pe trotuar.

În realitate nu este așa, potrivit legislației actuale.

Ca să poată merge pe drum, trebuie să aibă scaun

Un vehicul trebuie să aibă ”loc șezând” ca să poată circula pe stradă, spune Poliția Română, care argumentează cu un regulament european mai puțin cunoscut. Este vorba de Regulamentul nr. 168/2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau cu trei roți și pentru cvadricicluri.

”În situația în care trotineta electrică nu este prevăzută cu loc șezând, conform prevederilor art. 2 alin. (2) lit. (j) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri, acest tip de vehicul nu se supune omologării și nu se va elibera niciun document pentru acesta, prin urmare nu se supune nici înregistrării ori înmatriculării”, arată Poliția Română.

Regulamentul vorbește de înregistrare sau înmatriculare, nu de circulație pe drumurile publice.

Dar Ordonanța de Urgență 195/2002, în articolul 12, enumeră clar ce tipuri de vehicule pot circula pe drumurile publice:

”Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare. Vehiculele care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pot circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute prin regulament”.

Cum trotinetele nu se înmatriculează și înregistrează, nici nu pot circula pe drumurile publice.

”În aceste condiții, conduita de urmat este în sensul de a nu se utiliza acest tip de vehicul pentru deplasarea unei persoane pe drumurile publice.”Poliția Română

În concluzie, oamenii care merg pe trotinete electrice n-au voie pe stradă cu ele, ci doar pe trotuare.

Ce reclamă pietonii

În ultima perioadă, odată cu popularitatea trotinetelor electrice și a serviciilor de transport care le folosesc, a crescut și numărul incidentelor.

Pe rețelele sociale apar cu regularitate postări legate de comportamentul oamenilor aflați pe trotinete în trafic sau de viteza cu care aceștia merg pe trotuare.

”Mi s-a întâmplat de 4 sau 5 ori să mă trezesc cu câte unul în față, circulând pe sens interzis. Altă dată mi-a apărut unul în față, pe trotinetă, după ce a coborât de pe trotuar, ca și cum toată strada era a lui.”

„Altul a traversat pe roșu fără nicio grijă, de parcă toată lumea era obligată să-i ofere prioritate. A ajuns să-mi fie frică de ei, sunt pur și simplu imprevizibili. Nu ar trebui cumva reglementată circulația trotinetelor electrice?”, spune Claudia, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Alți internauți reclamă adevărate concursuri de viteză - ”liniuțe” ale trotinetiștilor, în vreme ce alții susțin au fost accidentați de cei care merg pe trotinete electrice.

O româncă a descris cum a fost accidentată, în Bruxelles, de un trotinetist și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Miercuri, sediul Dropbox din San Francisco a fost evacuat după ce o trotinetă electrică a luat foc la un etaj al clădirii.

Trotinetele electrice pe trotuare, o soluție sau un pericol?

Deputatul PNL Sorin Moldovan propune legalizarea trotinetelor electrice. Proiectul prevede definirea trotinetei electrice ca fiind: ”un vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 40 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW”.

Moldovan vrea să se poată circula cu trotinetele electrice fără ca acestea să fie înregistrate sau înmatriculate.

Deputatul mai propune ca trotinetele electrice să poată circula pe pistele de biciclete, inclusiv în zonele unde acestea sunt pe trotuare.

Vârsta pe care o propune pentru cei care pot conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice este de peste 14 ani.

Proiectul liberalului propune și interzicerea circulației cu trotineta electrică pentru cei sub 18 ani care nu au cască.

El mai vrea ca cei care circulă noaptea să aibă trotinetele electrice echipate cu lumini și cu dispozitive reflectorizante.

Proiectul nu rezolvă însă problema siguranței pietonilor printre care vor putea circula aceste trotinete electrice dacă vor avea voie să circule pe pistele de pe trotuare.

Franța le-a interzis pe trotuare

Autoritățile francize au rezolvat simplu această problemă: circulația trotinetelor electrice pe trotuare a fost interzisă.

Cei prinși cu trotineta electrică pe trotuare pot primi amenzi de până la 135 de euro. Legea a fost adoptată în luna mai și va intra în vigoare din septembrie 2019.

Legea a venit după ce companiile care închiriară trotinete electrice, precum Lime și Bird, au invadat marile orașe din Franța. Potrivit estimărilor, în Paris sunt operate 15.000 de trotinete electrice, iar până la sfârșitul acestui an vor fi 40.000.

În București, Lime a anunțat aducerea a 1.000 de trotinete electrice. Pe lângă această firmă, mai activează în România Flow și Wolf-e.

În afara trotinetelor electrice care pot fi închiriate de la firme, sunt și cele care au fost cumpărate de oameni.

Cât de periculoase sunt

În 2018, oameni care mergeau pe trotinete electrice au fost implicați în 2 accidente rutiere grave, soldate cu 2 răniți și 8 accidente ușoare în care au fost rănite ușor 8 persoane.

Numărul accidentelor a crescut în 2019, odată cu creșterea popularității trotinetelor electrice.

În primele șase luni din acest an s-au produs 15 accidente rutiere ușoare, în care au fost rănite 15 persoane și un accident rutier grav, soldat cu rănirea unei persoane.

Foto: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!