Președintele SUA Donald Trump a denunțat ura din țara sa și a declarat că "trebuie făcut ceva în acest sens", în contextul atacului de la sinagoga din Pittsburgh. Ulterior, el a mai afirmat că cei care comit astfel de atacuri trebuie să primească pedeapsa cu moartea.
În cadrul unei declarații despre atacul de la Pittsburgh, Donald Trump a precizat că "este un lucru teribil, terbil ceea ce se întâmplă cu ura în SUA și în întreaga lume". "Ceva trebuie făcut!", a continuat șeful de la Casa Albă.
El a precizat că bilanțul atacului armat din Pittsburgh va fi "mai devastator" decât era prevăzut inițial, scrie Fox News.
Totodată, președintele de peste ocean a mai adăugat că atacul nu are legătură cu legea care permite deținerea armelor și a comentat că dacă cei din sinagogă ar fi avut arme la ei, rezultatele ar fi fost poate altele.
Trump a mai comentat că cei care comit atentate de acest fel ar trebui să primească pedeapsa cu moartea.
"Când oamenii comit astfel de acte, ar trebui să primească pedeapsa cu moartea", a precizat Trump.
Reamintim că un atac armat s-a produs sâmbătă la o sinagogă din orașul american Pittsburg. Opt oameni au murit și alți 12 au fost răniți, după ce un bărbat a deschis focul în timpul slujbei, invocând că "evreii trebuie să dispară".
FOTO: EPA