Într-un interviu acordat pentru Fox News, Trump susține că suspectul reținut „aderă la discursul lui Biden şi Harris şi a acţionat în consecinţă”. „Retorica lor face să se tragă în mine”, acuză fostul preşedinte american.

Presupusa tentativă de asasinat anunțată duminică este a doua care l-ar fi vizat pe Trump în ultimele două luni.

Pe 13 iulie, Donald Trump a fost rănit la o ureche de un glonț tras de un tânăr la un miting de campanie în statul Pennsylvania. Un participant la miting a fost ucis, iar alții doi răniți în acest atac. Suspectul a fost împușcat fatal la fața locului.

Imaginile în care Donald Trump apărea cu sânge curgându-i pe faţă şi cu pumnul ridicat au făcut înconjurul lumii şi au bulversat campania în vederea alegerilor programate pe 5 noiembrie.

Acest fiasco de securitate a dus la demisia directoarei Secret Service şi la concedierea a cel puţin cinci agenţi ai acestui organism responsabil de protecția preşedinţilor, foştilor preşedinţi şi personalităţilor politice de prim-plan din SUA.

În cazul celei de-a doua presupuse tentative de asasinat, care ar fi avut loc la un teren de golf din West Palm Beach, statul Florida, Biroul Federal de Investigații a anunțat arestarea unui suspect în vârstă de 58 de ani.

Preşedintele Joe Biden a declarat luni, la Casa Albă, că Secret Service „are nevoie de mai mult ajutor” după cele două presupuse tentative de asasinat care afectează campania prezidențială din SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.