Tudor Chirilă, una dintre figurile publice care nu a lipsit de la proteste, a precizat că este surprins de scorul obținut de PSD la alegerile de duminică.

„Eu sunt uimit de rezultatul mare pe care l-a avut PSD, din punctul meu de vedere a avut un rezultat mare faţă de felul dezastruos în care a condus această ţară în ultimii ani, cu atacuri permanente la democraţie. Aceste alegeri ar trebui să ne dea de gândit, dacă PSD a luat acest scor înseamnă că singura noastră şansă este ca la alegerile viitoare să fim şi mai mulţi“, a precizat Tudor Chirilă într-un live pe pagina de Facebook.

Despre condamnarea la închisoare a lui Liviu Dragnea, Tudor Chirilă a spus că: „adevăratul rău este această structură mafiotă organizată care se numeşte PSD şi care chiar acum, sub ochii noştri, încearcă să se organizeze ca să nu piardă «ciolanul»”.

Actorul este de părere că PNL și Alianța USR-PLUS au acum o responsabilitate mare, ținând cont de rezultatele obținute la alegeri.

„Eu, ca cetăţean care a votat, aştept ca aceste partide să înţeleagă responsabilitatea enormă pe care le-au dat-o românii. Românii au dat un vot anti-PSD. Un vot anti-PSD s-a transformat într-un vot de încredere de care politicienii care l-au primit nu au voie să abuzeze în niciun fel, pentru că altfel este un sfârşit pentru România. Dacă partidele care au câştigat nu înţeleg că au o responsabilitate incredibil de mare faţă de alegători, atunci totul e degeaba. Românii nu mai vor infractori şi vor să fie în Europa”, a spus Tudor Chirilă.

De asemenea, Tudor Chirilă i-a felicitat pe românii din străinătate care s-au mobilizat pentru a vota și a criticat autoritățile române pentru modul în care au organizat secțiile de votare din diaspora.

„Aş vrea să-i salut cu mare drag şi cu mult respect pe cei din Diaspora care nu au apucat să voteze. Mi se pare absolut ruşinos ce s-a întâmplat pentru noi ca ţară. De altfel, ştiam că ne putem aştepta la orice din partea acestei guvernări care nu a reuşit să gestioneze alegerile în străinătate. Am avut în multe locuri mai mult ajutor din partea autorităţilor locale decât din partea Ministerului de Externe, este lamentabil, ruşinos şi cred că cineva ar trebui să plătească“, a mai spus actorul.

Potrivit rezultatelor parțiale la alegerile europarlamentare prezentate de Biroul Electoral Central, PNL e pe primul loc cu 26,35%, PSD a scăzut la 23,16%, în timp ce USR-PLUS are 21,24%.


Citește și: