Cei doi au mers la o petrecere cu 500 de invitați, atât greci, cât și străini, care a avut loc joi dimineața. Asta, în condițiile în care, potrivit noilor reguli, sunt interzise petrecerile și întrunirile de orice fel, mai mari de 9 persoane.

Cei doi spanioli, deși confirmați cu noul coronavirus, au participat și ei la marea petrecere și au fost arestați. Acum, este nevoie de o anchetă epidemiologică extinsă, potrivit Greekreporter.

Autoritățile elene au introdus noi restricții, pentru a limita răspândirea virusului în destinații turistice populare, inclusiv pentru turiștii români, ca insula Mykonos și peninsula Halkidiki.

Începând de vineri, 21 august, pe insula Mukonos și în regiunea Halkidiki sunt interzise petrecerile și festivitățile în aer liber, dar și procesiunile religioase.

Tot de vineri, întrunirile trebuie să fie limitate la cel mult 9 persoane. Cât priveşte restaurantele și terasele, pot sta la aceeași masă maximum 4 persoane, dacă nu sunt rude apropiate; dacă sunt rude, limita este de 6 persoane.

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro

"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Observatornews.ro
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
FANATIK.RO

Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro

Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP

Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE