Potrivit lui Robert Brovdi, comandantul Forțelor Sistemelor fără Pilot ale Ucrainei, sistemul S-400 amplasat la palatul lui Putin de lângă Ghelendjik a lansat șase rachete înainte de a fi distrus.

Imaginile din satelit obținute după atac confirmă anihilarea acestui sistem de apărare antiaeriană.

Atacul a fost precedat de dezactivarea stației de război electronic din apropiere, cunoscută sub denumirea Volna Kupol Garant. Această stație bruia comunicațiile pe o rază de aproximativ 20 de kilometri în jurul reședinței și era eficientă împotriva dronelor.

Analistul militar Ian Matveev a declarat pentru The Moscow Times că dezactivarea acestei stații, pe data de 7 august, a deschis calea pentru atacul asupra sistemului S-400. În opinia sa, „palatul lui Putin a rămas fără protecție”.

Fostul prim-ministru şi ministru de externe al Suediei Carl Bildt a reacţionat și el la acest anunţ. „Ucraina tocmai a lovit principalele sisteme de rachete şi de apărare electronică care protejează palatul lui Putin de la Marea Neagră. Ce se va întâmpla în continuare?”, a reacționat Bildt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.