Ucraina şi România au rezolvat disputa de 20 de ani privind canalul Dunăre-Marea Neagră, anunță ministrul mediului de la Kiev

 49 comentarii

Ucraina şi România au rezolvat o dispută de lungă durată cu privire la construcţia canalului maritim de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră de către partea ucraineană, a anunţat sâmbătă, 16 decembrie, pe Facebook, ministrul protecţiei mediului şi resurselor naturale din Ucraina, Ruslan Streleţ, potrivit News.ro și ziarul ucrainean Ukrainska Pravda.

Streleț a reamintit că litigiul se referea la obligaţiile Ucrainei în temeiul Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenţia Espoo). Litigiul a fost soluţionat în cele din urmă în marja celei de-a 9-a reuniuni a părţilor la Convenţia Espoo de la Geneva.

„Ne-am făcut temele şi am parcurs un drum lung pentru a aduce proiectul în conformitate cu cerinţele Convenţiei. La urma urmei, Ucraina ţine la relaţiile de bună vecinătate şi la respectarea dreptului internaţional. Suntem dispuşi şi capabili să găsim un teren comun şi să corectăm greşelile trecutului”, a scris ministrul, pe Facebook.

„Ucraina şi-a asumat obligaţiile de integrare europeană în temeiul Convenţiei Espoo. În marja celei de-a 9-a reuniuni a părţilor la Convenţia Espoo, s-a încheiat o dispută de 20 de ani cu România privind punerea în aplicare a cerinţelor sale în ceea ce priveşte construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră”, a anunţat ministrul Ruslan Streleţ, care i-a mulţumit omologului român, Mircea Fechet, „pentru susţinerea acestei decizii istorice” şi Iordancăi Iordanov, ministrul mediului din Republica Moldova, pentru „profesionalismul şi diplomaţia cu care a prezidat şedinţa Reuniunii părţilor la Convenţie“.

Disputa dintre România şi Ucraina cu privire la Canalul Dunăre-Marea Neagră, care trece prin estuarele Chilia şi Starostambul (Bâstroe) din Delta Dunării, durează din 2004, când Ucraina a lansat canalul în mod experimental.

Arhiva foto

Comisia Europeană şi România s-au opus proiectului, invocând statutul protejat al Deltei Dunării şi lipsa unei evaluări a impactului asupra mediului.

Pentru a soluţiona disputa, în ianuarie 2005 a fost înfiinţată o comisie de anchetă în baza Convenţiei Espoo pentru a forma o opinie fundamentată ştiinţific cu privire la posibilele efecte ale impactului transfrontalier în timpul implementării şi utilizării canalului Dunăre-Marea Neagră.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (49)
  • Avatar comentarii

    mica 17.12.2023, 09:07

    Sa vedem daca sunt seriosi ucrainienii.

  • Avatar comentarii

    lipanileana 17.12.2023, 09:58

    Așa ar trebui să fie,să trăim în relații de buna vecinătate.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 17.12.2023, 09:59

    Se alege praful și de Delta.

  • Avatar comentarii

    relutu63 17.12.2023, 10:02

    Vecini ar trebui sa traiasca in relati bune.

  • Avatar comentarii

    traianberchiu 17.12.2023, 10:06

    E un lucru pozitiv in relatiile romano-ucrainiene, in urma rezolvarii disputei privind canalul Dunare-Marea Neagra.

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește