„Se conturează un guvern monocolor liberal, probabil. Vom vedea. Probabil că marţi va fi cunoscută propunerea, desemnarea primului ministru de către preşedintele Iohannis şi vom vedea dacă va fi Ludovic Orban. Sigur, nu dăm un cerc în alb, nu au fost discuţii aplicate, în acest moment nu ştiu ce doreşte să facă Ludovic Orban, ce doreşte să facă PNL la guvernare într-un an de zile. După ce vom cunoaşte intenţiile vom putea spune dacă votăm un astfel de guvern sau nu votăm un astfel de guvern. E mult prea devreme să spunem cum ne vom poziţiona, dar, în principiu, asta se conturează: un guvern PNL monocolor, cu un mandat de un an de zile”, a declarat, pentru Agerpres, Kelemen Hunor.

Acesta a reiterat faptul că e nevoie cât mai repede de un guvern care să pună capăt „crizei politice”.

„Noi am spus la consultări (cu preşedintele Klaus Iohannis – n.r.) că cea mai urgentă provocare este să avem un guvern votat în Parlament, să se termine criza politică, fiindcă sunt probleme care trebuie rezolvate: rectificarea de buget, un proiect de buget pentru anul viitor, organizarea alegerilor, administrarea ţării şi asta trebuie să fie şi mandatul noului guvern, care va avea un mandat limitat de un an de zile într-un an electoral când nu trebuie să faci reforme, nu trebuie să atingi toate domeniile. Pur şi simplu, fără ordonanţe de urgenţă gestionezi problemele actuale şi problemele care trebuie într-un un an de zile rezolvate. Noi am şi propus soluţii – am spus că prima variantă ar fi un premier din UDMR. Noi am reuşi să formăm o majoritate, credem noi, dar, desigur, depinde de preşedintele Iohannis”, a mai spus Kelemen Hunor.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Un preot ucrainean și unul român au băut până la leșin, în Vaslui. Al nostru s-a prăbușit, ucraineanul s-a răzgândit și vrea înapoi acasă
Observatornews.ro
Un preot ucrainean și unul român au băut până la leșin, în Vaslui. Al nostru s-a prăbușit, ucraineanul s-a răzgândit și vrea înapoi acasă
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
Știrileprotv.ro
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“