Cu siguranţă şi tu te-ai întrebat ce şi-au şoptit mirii pe balcon. Ei bine, după ce au fost consultaţi mai mulţi specialişti care citesc pe buze, câteva frânturi din discuţiile dintre William și Kate au fost făcute publice.
Iată cum a decurs discuția dintre cei doi pe balconul Palatului Buckingham, conform Abc News.
Copleșită de miile de oameni prezenți în fața Palatului și de aplauzele primte, Kate a exclamat: "Oh, wow!"
Prinţul William s-a întors către ea şi a întrebat-o: "Totul în regulă? Eşti bine?". În momentul în care Kate l-a asigurat că este bine, prințul i-a spus: "OK? Uită-te la mine, hai să ne sărutăm, ok?"
Mulțimea nu a fost însă mulțumită de sărutul scurt al celor doi și le-a cerut să repete momentul. Sigur pe el, William i-a spus miresei sale: "Hai să le mai dăm unul. Te iubesc! Încă un sărut, în regulă?"