Faptul că drumul s-a stricat în urmă cu patru ani din cauza unei alunecări de teren, aproximativ 20 de familii trăind isolate, duce la adevărate aventuri pentru familiile din Cârlăneşti, județul Dâmbovița, care au parte de evenimente tragice.

Pe lângă faptul că oamenii coboară în sat, merg la serviciu sau să își duc la școală copiii pe o poteca făcută prin grădinile vecinilor și prin pădure, atunci când își conduc un membru al familiei la groapă situația devine și mai gravă, conform Gazeta Dâmboviței. Pe poteca îngustă abia dacă are loc o persoană, iar localnicii sunt nevoiți să se chinuie cu coșciugul, de fiecare data când moare cineva.

Prin această situație a trecut și familia Mănica, notează sursa citată. Elena Mănica a murit la 82 de ani, iar drumul până la groapă a fost o adevărată aventură pentru familia defunctei. Fiul său abia a găsit câțiva bărbați care să poată cara coșciugul prin pădure, fiind nevoit să cheme patru tineri de la mai bine de 30 de kilometri distanță, din comuna Moțăieni, pentru a conduce femeia pe ultimul drum.

Localnicii spun că așa se întâmplă de fiecare dată când moare cineva și chiar dacă s-au plâns la primar în nenumărate rânduri, răspunsul edilului i-a lăsat fără cuvinte: supărat de reproșurile oamenilor, acesta le-a spus că va șterge satul Cârlănești de pe harta comunei.


Citește și: Cum se traduce psihologic expresia lui Donald Trump «FOC și FURIE». Psihologia limbajului nediplomatic folosit de diplomați


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.