Proiect de aproape 6 miliarde de lei

Punerea în posesie a șantierului s-a realizat, pentru acest lot, cu mult timp înaintea termenului asumat prin documentația de atribuire. Valoare contractului este de 5.975.737.362,76 lei fără TVA.

UMB a preluat șantierul Grințieș-Pipirig de pe A8: Proiect de 6 miliarde de lei cu 16 tuneluri și 60 de poduri

„Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2B a fost semnat cu asocierea condusă de constructorul român UMB, are o valoare de 5,97 miliarde lei și o durată de 54 de luni (14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție). Etapa de proiectare a început în 30.03.2026”, a precizat, luni, CNIR.

UMB a preluat șantierul Grințieș-Pipirig de pe A8: Proiect de 6 miliarde de lei cu 16 tuneluri și 60 de poduri

Înainte de predarea amplasamentului lotului 2B, specialiștii CNIR au realizat verificări tehnice în teren, operațiuni de identificare a bornelor de reper, precum și verificări privind conformitatea cotelor și coordonatelor planimetrice și altimetrice ale punctelor de sprijin. Activitățile au fost necesare pentru asigurarea corectitudinii datelor topografice și pentru pregătirea următoarelor etape ale proiectului.

Lotul 2B Grințieș-Pipirig are o lungime de 31,5 kilometri, se desfășoară în județul Neamț și prezintă următoarele provocări tehnice: 16 tuneluri și 60 de poduri și viaducte, cel mai lung fiind podul peste râul Bistrița de 1.275 de metri.

Supervizorul lucrărilor de proiectare și execuție este Asocierea Venturo Investment SRL-A.E. Dozoring.

Constructorii au intrat pe alte loturi

Constructorii au intrat în șantier pe patru loturi din secțiunea II a A8 Miercurea Nirajului-Leghin (Sărățeni-Pipirig), de 116 kilometri, care trece prin judeţele Mureş, Harghita şi Neamţ.

„Astfel, pentru cele patru loturi dintre Sărățeni (jud. Mureș) și Pipirig (jud. Neamț) ale secțiunii II Miercurea Nirajului-Leghin, constructorii au intrat deja în posesia șantierului”, precizează reprezentanții CNIR.

Este vorba de loturile 1C Sărățeni – Joseni, 1D Joseni – Ditrău, 2A Ditrău – Grințieș, respectiv 2B Grințieș – Pipirig.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.