Thomas Macias, un bărbat de 51 de ani din California, SUA, a scris pe 20 iunie un mesaj dramatic pe Facebook, în care a admis că a ignorat regulile privind distanțarea socială în momentul în care a mers la o petrecere.

”Am ieșit acum două săptămâni și m-am infectat. Din cauza prostiei mele am pus sănătatea mamei, a surorilor și a întregii familii în pericol. A fost o experiență dureroasă”, a mărturisit Macias, care era șofer de camion.

”Nu e glumă, dacă trebuie să ieșiți, purtați o mască și respectați regulile distanțării sociale”, a spus el.

”Cu ajutorul lui Dumnezeu sper că voi supraviețui”, a spus Macias.

Un american care a stat trei luni în izolare a mers la o petrecere unde s-a infectat cu virusul. „E din cauza prostiei mele”, a admis el.  După o zi, a murit în spital

Bărbatul fost internat și a fost conectat la un ventilator, dar a murit a doua zi, scrie NBC News, care citează informațiile oficiale.

O greșeală, după trei luni de izolare

Timp de mai bine de trei luni, de la sfârșitul lui martie până la începutul lui iunie, Macias respectase destul de strict regulile izolării.

”A stat în carantină deoarece era supraponderal și avea diabet”, a declarat Gustavo Lopez, cumnatul lui Macias.

A decis însă să meargă la petrecere după ce restricțiile au fost ridicate.

Ad placeholder
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
Recomandări
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
 

La puțin timp după, un prieten care fusese la petrecere l-a sunat pentru a-i spune că a fost testat pozitiv. De fapt, prietenul cu pricina știa că este pozitiv în momentul în care a ajuns la petrecere, dar pentru că nu dezvoltase niciun simptom, a crezut că nu poate infecta alți oameni.

Evident, se înșelase.

Lopez a precizat că nu știe câți oameni au fost la petrecere, dar că cel puțin 12 dintre aceștia au fost confirmați cu coronavirus.

Pentru Macias, totul s-a terminat foarte repede. Pentru că începuse să se simtă rău, a fost testat pe 16 iunie pentru COVID și a primit rezultatul – pozitiv – pe 18 iunie.

Postarea în care bărbatul își anunța regretul a apărut pe 20 iunie. A doua zi, pe 21, a fost internat la spital la ora 11.

Pentru că starea se agrava, Macias a fost conectat la un ventilator cândva între 18.00 și 19.00.

În jurul orei 21.00 a murit.

”Cred că a vrut să avertizeze oamenii că este un lucru real. Este o boală serioasă și ucide oameni”, a mai spus cumnatul victimei, Gustavo Lopez.

Ad placeholder
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
Recomandări
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
 

Epidemia, în creștere în California

Pentru a ţine sub control explozia de noi cazuri de COVID-19 în California, autorităţile locale au decis miercuri să interzică servirea mesei în spaţii închise la Los Angeles şi în alte 18 comitate ale statului lovite de pandemie, notează AFP, citată de Agerpres.

Un american care a stat trei luni în izolare a mers la o petrecere unde s-a infectat cu virusul. „E din cauza prostiei mele”, a admis el.  După o zi, a murit în spital
Creșterea numărul de cazuri COVID în California a determinat noi măsuri restrictive Sursa: Worldometers

Interdicţia anunţată de guvernatorul democrat Gavin Newsom urmează să se aplice timp de „cel puţin trei săptămâni” şi se referă, de asemenea, la barurile, sălile de cinema şi muzeele care şi-au putut redeschide uşile.

„Aceste 19 comitate reprezintă mai mult de 70% din populaţia Californiei”, care numără în total 40 de milioane de locuitori, a declarat el într-o videoconferinţă de presă.

Ad placeholder
Valeriu Nicolae: ”Sunt impostori și la USR și PLUS, dar procentul este incomparabil cu PSD și PNL”
Recomandări
Valeriu Nicolae: ”Sunt impostori și la USR și PLUS, dar procentul este incomparabil cu PSD și PNL”
 

Sunt vizate regiunea oraşului Los Angeles şi cea mai mare parte a Californiei de sud şi de centru, precum şi zonele unde se află Silicon Valley şi capitala Sacramento, mai la nord.

Deplângând informaţiile care arată că unele magazine şi servicii ignoră regulile sanitare şi îşi pun în pericol clienţii şi angajaţii lor, guvernatorul Newsom a mai anunţat înfiinţarea unei forţe alcătuite din diverse agenţii pentru a face să înceteze nerespectarea consemnelor, ameninţând comitatele care nu răspund pozitiv la apel cu pierderea fondurilor publice.

Gavin Newsom şi-a mai exprimat îngrijorarea în legătură cu reuniunile familiale şi alte adunări publice aşteptate la sfârşitul săptămânii când se serbează Ziua Naţională a Statelor Unite. El i-a îndemnat pe californieni să poarte mască, teoretic devenită obligatorie în spaţiile publice din acest stat, şi să dea dovadă de cea mai mare prudenţă.

Guvernatorul le-a cerut, de asemenea, comitatelor cu risc de COVID-19, dacă nu au făcut deja acest lucru, să renunţe la tradiţionalele focuri de artificii de 4 iulie, cum a făcut oraşul Los Angeles, hotărând în plus să închidă plajele pentru a evita un aflux masiv propice contaminărilor.

Ad placeholder

În statul american California, peste 6.000 de persoane au murit din cauza COVID-19, în total fiind înregistrate circa 230.000 de cazuri de la apariţia bolii.

Citeşte şi:

Donald Trump și-a schimbat poziția în privința măștilor de protecție, într-un moment în care epidemia COVID-19 a explodat în SUA

Coronavirus în România | Bilanț îngrijorător: 450 de cazuri noi și 49 de persoane vindecate, în ultimele 24 de ore. Numărul pacienților de la Terapie Intensivă, în creștere

După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
PARTENERI - GSP.RO
După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
RECOMANDĂRI