O femeie a cerut ajutor miercuri, către ora locală 4.30 (10.40, ora României), după ce fiica sa, Janae Hairston, a fost rănită grav prin împuşcare în garaj. Tatăl minorei a fost cel care a tras în ea crezând că era un intrus.

Potrivit raportului poliţiei, în ciuda eforturilor medicilor care au intervenit la fața locului, fata a murit o oră mai tâziu la un spital din Columbus.

„Când apeşi pe trăgaci, este cu adevărat important să ştii cine este ţinta”, a declarat un reprezentant al poliţiei postului local ABC6 Columbus.

„Suntem întristaţi de această pierdere tragică şi vom depune toate eforturile pentru a-i susţine familia”, a anunţat într-o scrisoare trimisă părinţilor, citată în presa locală, şcoala unde învăţa Janae.

Potrivit unui raport al Poliţiei din Columbus, aceasta este a 202-a omucidere în 2021 în această aglomeraţie cu aproape două milioane de locuitori.

Violenţa armelor de foc a crescut de la începutul pandemiei în Statele Unite, unde purtarea armelor este apărată de Constituţie.

În aceste violenţe au fost ucişi, de la începutul anului, peste 44.000 de oameni, inclusiv 1.517 minori şi sinuciderile -, potrivit site-ului Gun Violence Archive.

Foto: captură ABC13.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.