Pe lângă cei trei decedați, alte trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, cea mai gravă dintre ele la Puerta del Mar din Cádiz, în timp ce alte treizeci de persoane rănite ușor (pasageri în autocar) au fost tratate la locul accidentului, după cum a confirmat surse din servicii de sănătate și din serviciul de urgență 112.

 

Decedați sunt o femeie de 60 de ani, o fată de 19 ani și un băiat de 17 ani. Accidentul s-a produs în jurul orei 15:45, când autocarul intra în Cádiz trecând peste noul pod și a rămas fără frâne, conform primelor ipoteze luate în considerare cu privire la accident.

Vehiculul a intrat apoi pe sensul opus și a lovit una dintre părțile laterale ale magazinului El Corte Inglés, pe bulevardul Las Cortes.

 

Surse municipale au subliniat că șoferul a fost testat pentru alcool și rezultatul a fost negativ. Potrivit acelorași surse, însuși șoferul a fost cel care a declarat că autovehiculul și-a pierdut frânele. A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauzele producerii accidentului, precum și viteza cu care circula vehiculul.

În autocarul avariat se aflau aproximativ 30 de studenți de la Facultatea de Asistenți Medicali din campusul Jerez care se îndreptau spre Cádiz, pentru a face practică de fiziologie și biochimie la Facultatea de Medicină din oraș. Toți studenții au fost răniți, dar majoritatea au coborât singuri din vehicul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

ionels 10.10.2023, 14:11

Pacat. Dumnezeu sa le odihneasca!

Avatar comentarii

Irinel 10.10.2023, 15:31

Condoleante! Multa sanatate celor raniti.

Avatar comentarii

mica 10.10.2023, 16:02

Să vedem dacă e adevărat ce spune șoferul.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.