UPDATE ora 14.57: Procurorii cercetează ipoteza că mama băiatului de 10 ani și-a omorât copilul, apoi a încercat să se sinucidă, tăindu-se în zona gâtului și în zona antebrațelor.

Femeia a fost transportată la spital, unde va fi supusă și unei expertize psihiatrice.

Tatăl copilului de 10 ani este cel care a făcut descoperirea șocantă. Bărbatul și-a găsit fiul fără viață, lângă mama acestuia, inconștientă, cu o plagă tăiată în zona gâtului.

Tragicul incident a fost descoperit luni, în jurul orei 21.00, de tatăl băiatului, care plecase pentru câteva ore în localitatea Mândruloc, unde familia începuse ridicarea unei case și unde ținea câteva animale.

Când s-a întors acasă, bărbatul a descoperit tragedia: fiul său zăcea fără suflare înjunghiat, iar soția, câțiva pași mai departe, era inconștientă, cu o rană la gât.

La locul tragediei au ajuns mai mulți polițiști și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care efectuează cercetări și încearcă să stabilească împrejurările în care a avut loc moartea băiatului.

Foto: aradon.ro

Citeşte şi:

Primul club de fotbal din Europa care a dat faliment din cauza pandemiei de coronavirus

CNN: Kim Jong-un, în stare gravă după ce ar fi suferit o intervenție chirurgicală la inimă

Donald Trump vrea să suspende imigrația în SUA, din cauza pandemiei de coronavirus

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Playtech.ro
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Mărturia unui șofer român stabilit în UK, despre cozile uriașe de la benzinării: E cu rație, te lasă să bagi doar de 30 de lire
Observatornews.ro
Mărturia unui șofer român stabilit în UK, despre cozile uriașe de la benzinării: E cu rație, te lasă să bagi doar de 30 de lire
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Știrileprotv.ro
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix