Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost încătușat de către polițiștii de Frontieră de pe Aeroportul Internațional Henri-Coandă, în această dimineață, în jurul orei 06.00, după ce a tulburat liniştea şi ordinea publică, informează Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
După efectuarea formalităţilor de frontieră, în zona de tranzit a aeroportului, acesta i-a jignit și i-a amenințat pe ceilalți pasageri aflaţi la poarta de îmbarcare, cu destinația Londra, moment în care i-a fost refuzată îmbarcarea de către compania aeriană cu care urmă să călătorească.
Mai mult, la un moment dat, pasagerul recalcitrant a distrus o vitrină ce aparţinea unui spaţiu comercial din incinta aerogării.
Conform procedurilor, bărbatul agresiv a fost imobilizat și încătușat de către poliţiştii de Frontieră, ulterior fiind sancţionat contravenţional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. La plângerea firmei păgubite, s-a întocmit și dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Având în vedere că acesta manifesta grave tulburări de comportament, a fost condus la cabinetul medical din incinta aeroportului. Acolo, în urma consultării persoanei în cauză, medicul de serviciu a hotărât ca bărbatul să fie transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, echipa medicală fiind însoțită de un lucrător al Poliției de Frontieră.
Tot în această dimineață, a avut loc și o tragedie pe Aeroportul Otopeni. Un turist american, în vârstă de 69 de ani, a murit după ce i s-a făcut rău chiar la intrarea în aeroport, a informat România TV.