Un bărbat adus la spital în comă alcoolică, tratat cu bere

Comentează

Cui pe cui se scoate! Un bărbat care putea să moară din cauza alcoolului a fost supus unei intervenții chirurgicale în care medicii au fost nevoiți să pompeze o cantitate impresionantă de bere în corpul său pentru a-l face să se simtă mai bine.

Nguyen Van Nhat, în vârstă de 48 de ani, a fost dus la un spital din provincia Quang Tri în comă alcoolică, cu un nivel al alcoolului mult mai ridicat față de cât poate corpul uman să ducă. Mai exact, alcoolemia din sângele lui era cu 1,119 mai mare față de normal, scrie RT.

Chiar dacă sună ciudat, medicii au luat decizia de a-i introduce în corp echivalentul a trei pahare cu bere pentru a dilua cantitatea de metanol pe care o avea în sânge și pentru a-i oferi ficatului său șansa de a procesa toxina din alcool.

Metanolul se transformă în corp în formaldehidă, care apoi, devine acid formic. Acesta poate provoca orbire și, în cazuri extreme, poate face rinichii să cedeze.

De asemenea, ficatul uman descompune prima dată etanolul, apoi metanolul. Astfel, pomparea berii în corpul său a avut scopul de a-i ține ficatul ocupat, în timp ce medicii i-au făcut o dializă pentru a-i scoate metanolul din corp.

Ulterior, Nhat a primit câte o doză de bere pe oră, iar la finalul tratamentului ajunsese să consume 5 litri de bere.

Într-un final, intervenția medicilor a decurs conform planului, iar bărbatul a fost externat din spital trei săptămâni mai târziu.

FOTO: PIXABEY

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Două blocuri, albe, balcoane cu sticlă - Nordis
12:54
Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe apartamentele Nordis de 100 de milioane de euro din Mamaia, dar averea familiei Ciorbă rămâne blocată
O dronă de război deasupra mării, este vizată de o țintă care să o distrugă
12:28
Un nou mesaj RO-Alert în Tulcea după ce o dronă a fost detectată în Marea Neagră lângă Insula Șerpilor
MONDEN
Cătălin Botezatu în Mauritius | sursa foto: Facebook
12:44
Reacția fanilor când au văzut cum și-a editat Cătălin Botezatu pozele pe internet: „Ion Iliescu ar fi supărat”
Irina Rimes si regizorul Dan Dinu
Exclusiv
12:30
Regizorul documentarului Delta Sălbatică, dezvăluiri despre colaborarea cu Irina Rimes
POLITIC
Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, Luca NIculescu Sursa foto Inquam Photos   Octav Ganea, Facebook   PSD Olt
Analiză
11:31
Prima dată, ca tragedie, a doua oară, ca farsă: Guvernul PSD, la ceasul (auto)evaluării
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
10:24
CTP, despre „emblema hâdă a PSD” și „făptura de coșmar de la Economie”: „Le va fi mai bine românilor cu Guvernul PSDan?”
Ultimele știri
13:01
Lovitură de proporții în adâncul Rusiei: Ucraina a distrus 6 bombardiere Su-34M la baza aeriană Borisoglebsk, într-un atac cu rachete Neptun
13:00
Mihail Pojoga a murit în accidentul aviatic de la Gura Portiței la șapte ore după ce s-a prăbușit cu un alt avion. Povestea zilei fatidice pentru experimentatul pilot
12:57
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România, alături de un alt om de afaceri
12:56
Case făcute praf în doar câteva secunde, după o ce o butelie a explodat în Sihlea, Vrancea
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
O cunoscută cântăreață de muzică populară din Serbia a lăsat scena pentru  viața de șofer de TIR, în SUA. Sursă foto: Oleg Jerković/Ringier./Zena Blic.
11:04
O șoferiță de TIR conduce câte 1.000 km fără oprire în SUA. „Cel mai greu e când explodează roata”, spune fosta cântăreață din Serbia
Tiramisu World Cup, un tiramisu construit sub forma de rotund, pe o farfurie. O persoană pune praf de cacao peste el
10:57
Secretul unui tiramisu bun, într-un singur cuvânt, dezvăluit de o avocată care participă la Cupa Mondială de Tiramisu de la Treviso
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Protest al sindicaliștilor din silvicultură, în 2023. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Hepta.
12:16
Șefii Romsilva mergeau la vânătoare în timpul programului. Ce măsuri anunță Diana Buzoianu
Înalta Curte de Casație și Justiție va pronunța decizia definitivă în litigiul de 4,8 miliarde de lei privind restanțele salariale ale magistraților. Foto: Hepta
11:39
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern. Înalta Curte dă verdictul final pentru drepturile salariale
nava-wine-trader-incendiu-marea-neagra-15-octombrie-2026
10:25
Navă incendiată lângă Sulina după un atac cu drone în spațiul aerian al României. Șapte marinari de pe „Wine Trader”, dați dispăruți
Cazul tinerei cu autism sechestrată, bătută și rasă în cap de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Imagine ilustrativă. Sursa foto: Shutterstock
Exclusiv
10:00
Cazul tinerei cu autism sechestrată și bătută de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Polițiștii au expediat-o acasă cu Bolt-ul: „avea o durere de măsea”
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel