Presupusul hoţ, arestat „în flagrant în timpul unei spargeri” într-o casă din Malibu, face parte dintre cele aproximativ 20 de persoane arestate în timp ce incendiile devastează Los Angelesul şi zona oraşului de marţi, iar peste 100.000 de persoane au fost evacuate , a anunţat duminică poliţia.

Şeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna, a anunţat că adjuncţii săi l-au arestat pe acest bărbat în zona de evacuare a incendiului de la Palisades, situată la vest, până la celebra staţiune balneară Malibu.

„Am văzut un bărbat care arăta ca un pompier şi l-am întrebat dacă se simte bine, pentru că era aşezat pe jos”, a declarat într-o conferinţă de presă Luna.

„Nu mi-am dat seama că era încătuşat. Îl duceau (la Departamentul Poliţiei din Los Angeles) pentru că era îmbrăcat ca pompier, dar nu era pompier. Tocmai fusese prins în flagrant la spargerea unei case”, a adăugat Luna.

O interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii a intrat în vigoare în zonele sinistrate de la Pacific Palisades şi Altadena, devastate de incendii care s-au soldat cu 16 morţi şi au distrus peste 12.000 de clădiri, de marţi.

Autorităţile au avertizat că oricine va prins în zonă între ora locală 18.00 (4.00, ora României) şi ora locală 6.00 (16.00, ora României) va fi arestat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol, protagonistul unui nou scandal amoros! E acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Cum răspunde actorul și de ce a intervenit și fosta lui soție, Ioana Ginghină. Și Poliția e implicată!
Unica.ro

Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și  soțul ei care a avut probleme cu legea
Viva.ro
Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și soțul ei care a avut probleme cu legea
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Libertateapentrufemei.ro
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
Adevarul.ro
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
Elle.ro
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Unica.ro
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Observatornews.ro
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate
HOROSCOP
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI