Pe înregistrările de pe camerele de supraveghere, publicate miercuri, 15 septembrie, de portalul De Brăila, se observă cum un bărbat, care se află în afara părtii carosabile, este spuberat de un autoturism care vine în mare viteză. Mașina se lovește de un gard și ricoșează în mijlocul drumului. Potrivit politiei, șoferul, 36 de ani, ar fi vrut să se răzbune pe cel care, cu puțin timp înainte, îi agresase fratele. Bărbatul suspectat de lovire intenționată a fost reţinut vineri dimineață pentru 24 de ore.
UPDATE vineri, 17 septembrie, ora 12.00: Bărbatul din Brăila, suspectat că a lovit intenţionat cu maşina un tânăr pentru a se răzbuna pentru că îi agresase fratele, a fost reţinut pentru 24 de ore.
„Având în vedere evenimentul din după-amiaza de 15 septembrie, când un bărbat în vârstă de 36 de ani l-ar fi lovit cu maşina pe un tânăr de 29 de ani, urmare a faptului că fratele său ar fi fost agresat de tânăr, revenim cu următoarele precizări: Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au continuat cercetările, iar în urma probatoriului administrat, dosarul penal a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de şofer", se arată în comunicatul remis de IPJ Brăila, potrivit Agerpres.
Poliția Brăila a mai informat că bărbatul de 36 de ani „bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor” va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.
În imaginile accidentului de miercuri, 15 septembrie, de la ora 12.30, se vede cum șoferul iese din mașina avariată serios și este urmat de alte două persoane. Se uită la cel aflat pe jos, dar atât.
Ulterior, se strâng mai multe persoane la fața locului.
Soferul suspectat că intrat intenționat cu mașina în tanărul de 29 de ani se află la audieri.
Atât tânărul înjunghiat, cât și cel lovit cu autoturismul au fost transportati la spital.