Incidentul a avut loc în această seară. După ce au fost alertați de soția victimei, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție.

„Poliţiştii Secţiei numărul 5 Poliţie Rurală Giurgiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie din comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla în gospodăria situată în extravilanul localităţii Gogoşari, judeţul Giurgiu, soţul său a fost împuşcat în zona capului de un tânăr de 28 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Giurgiu, potrivit Agerpres.

Tânărul de 28 de ani se întorcea de la vânătoare au mai precizat autoritățile.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat faptul că în timp ce bărbatul se afla în locuinţa situată în extravilanul localităţii Gogoşari, la un moment dat, a sosit tânărul de 28 de ani, care se întorcea de la o acţiune de vânătoare ilegală, având asupra sa o arma de vânătoare deţinută legal, pe care a manevrat-o necorespunzător în incinta locuinţei, împuşcându-l mortal pe bărbat”, au mai precizat polițiștii.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi braconaj cinegetic

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
De când este bodyguardul lui Călin Georgescu, tot mai multe detalii au ieșit la iveală despre Florin Roată. Mulți au rămas surprinși, însă, când au aflat acest amănunt greu de crezut despre el
Viva.ro
De când este bodyguardul lui Călin Georgescu, tot mai multe detalii au ieșit la iveală despre Florin Roată. Mulți au rămas surprinși, însă, când au aflat acest amănunt greu de crezut despre el
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Ce să pui în ciorba de pui ca să-ți iasă un adevărat deliciu. Secretul gospodinelor din Ardeal pentru un gust desăvârșit
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de pui ca să-ți iasă un adevărat deliciu. Secretul gospodinelor din Ardeal pentru un gust desăvârșit
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Reacția lui Alin Borcan, după ce s-a filmat când agresează o femeie pe stradă: "Dacă eu vorbesc la telefon și doamna o ia la fugă, sunt eu de vină?"
Observatornews.ro
Reacția lui Alin Borcan, după ce s-a filmat când agresează o femeie pe stradă: "Dacă eu vorbesc la telefon și doamna o ia la fugă, sunt eu de vină?"
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI