Femeie a fost internată în stare gravă. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, Paul Leontică, a declarat că, pe fondul unor neînţelegeri de familie care au izbucnit joi seară, bărbatul a luat, vineri, din seiful fiului său, o armă de vânătoare deţinută legal şi a tras asupra soţiei şi a băiatului său.
"S-a tras asupra unui grup, format din fiu şi mamă. Mama a fost cea atinsă în zona piciorului. S-a tras de la o distanţă de câţiva metri. Arma era deţinută legal de fiul bărbatului şi a fost folosită ilegal de agresor. Fapta a fost încadrată la tentivă de omor calificat", a spus Paul Leontică, potrivit Mediafax.
Bărbatul în vârstă de 66 de ani a fost reţinut.