Povestea unui bebeluş de numai şase luni din Brazilia a înduioşat întregul mapamond. Nicolas Barreto şi tatăl lui, în vârstă de 25 de ani, au supravieţuit, în mod miraculos, după ce au fost prinşi 15 ore sub pământ. Casa acestora din oraşul Nova Friburgo s-a prăbuşit, miercuri, şi a fost înghiţită de tone de noroi în urma unei alunecări de teren. Deşi pompierii au crezut, iniţial, că aceştia nu au supravieţuit, au rămas muţi de uimire când au descoperit, după 15 ore, că sunt în viaţă. Se pare că tatăl şi-a protejat copilul, ţinându- l în braţe şi ghemuindu- se în jurul lui. “Considerăm această salvare un miracol”, a declarat unul dintre salvatori, care a precizat că aceştia au fost duşi la spital, iar bebeluşul este perfect sănătos. Potrivit unui ultim bilanţ, inundaţiile şi alunecările de teren au făcut 610 morţi.
Un post de televiziune din Brazilia a prezentat imagini dramatice în care o femeie este salvată în ultimul moment din mijlocul torentului. În timpul operaţiunii de salvare, ea a încercat să-şi ia şi cainele, dar a fost nevoită să-i dea drumul în mijlocul apelor învolburate.
25 de morţi în Australia
În Australia, oamenii au demarat o uriaşă operaţiune de curăţenie şi au început să înlăture urmele inundaoeiilor masive care au măturat şi aici mai multe oraşe în ultima lună, ucigând 25 de oameni.