Un bărbat din comuna bihoreană Borumlaca și-a ucis propriul fiu cu trei lovituri de cuțit.
Tragedia a avut loc în seara zilei de 15 august, a notat bihoreanul.ro. Roman Lingurar s-a certat cu fiul său, în vârstă de 18 ani, și l-a înjunghiat de trei ori în torace, în abdomen și în picior.
Cadavrul victimei a fost găsit, la circa o jumătate de oră după altercaţie, de rude, care au sunat imediat la 112. "Organele de poliţie, sub conducerea procurorului de caz, însoţit de medicul legist, s-au deplasat la faţa locului, autorul fiind găsit în scurt timp şi condus la audieri", a mai spus Vidican.
Roman Lingurar a fost reţinut pe 16 august, sub acuzaţia de omor, iar o zi mai târziu a fost prezentat la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă.
În timpul dezbaterilor, individul a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi să fie lăsat să participe la înmormântarea victimei sale, cerere care i-a fost, însă, respinsă, magistratul dispunând să fie arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.
„Inculpatul i-a aplicat victimei trei lovituri de cuţit la nivelul toracelui, abdomenului şi membrelor superioare.
Ca urmare a acestor lovituri, victima a suferit leziuni care au dus la deces”, a declarat, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican.