Un clujean a vrut să-și încheie socotelile cu viața, aruncându-se într-o fântână. El a spus familiei că se va sinucide înainte de a deschide capacul puțului, iar oamenii nu au putut să-l împiedice să se arunce în gol. Au reușit totuși să-l scoată din fântână, până la sosirea echipajelor de prim ajutor, iar bărbatul a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital. Pompierii au constatat că omul era beat și așa își făcuse curaj să se arunce în fântână.
Apelul la 112 a fost făcut în jurul prânzului, marți, de către familia tânărului de 24 de ani din satul Dezmir.
Bărbatul le-ar fi spus părinților și soției că se va sinucide cu câteva momente înainte de a ridica capacul de la fântână și de a se arunca, arată ziardecluj.ro.
„Intervenție de urgență în satul Dezmir din Comuna Apahida. ISU Cluj a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unui tânăr în stare de inconștientă, care a fost scos dintr-o fântână” au comunicat echipele de urgență de la ISU Cluj.
Sursa foto: ziardecluj.ro