Un copil de 10 ani, mușcat de trei câini care au scăpat dintr-o curte din Botoșani

 1 comentariu
Arhiva foto

Băiatul în vârstă de 10 ani a fost mușcat, duminică dimineața, în timp ce se afla pe stradă, de trei câini scăpați dintr-o curte din Botoșani. Copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

Incidentul a avut loc la periferia orașului Botoșani, iar potrivit primelor date, copilul de 11 ani se plimba pe stradă în momentul în care a fost atacat de trei câini. El a fost găsit rănit pe marginea drumului de vecini.

„La data de 19 februarie 2023, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au fost sesizaţi, prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Săvenilor, din municipiul Botoşani, pe marginea părţii carosabile a fost găsit un minor care prezenta mai multe răni la nivelul corpului. Din verificările efectuate până în acest moment, a reieşit faptul că minorul, de 10 ani, în  timp ce se deplasa pe strada Săvenilor, ar fi fost atacat de 3 câini”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani într-un comunicat de presă.

În urma incidentului a fost transportat la spital conștient, însă prezenta mai multe plăgi la nivelul corpului. Cei trei câini au ieșit din curtea unui bărbat care a fost deja identificat de polițiști.

A fost constituită echipă operativă care face cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind înregistrat dosar penal pentru neluarea măsurilor legale pentru prevenirea atacului canin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    reflector 19.02.2023, 23:11

    popescu 2023-02-19 Este o nenorocire si acest atac asupra copilului nevinovat , cum a fost si recentul caz cu femeia ucisa de caini la Bucuresti IAR AUTORITATILE STATULUI , GUVERNUL , PARLAMENTUL STAU FARA SA FACA NIMIC LASAND CETATEANUL IN FATA ATACURILOR CAINILOR !!!! DE EXEMPLU DE CE GUVERNUL NU ADOPTA O ORDONATA DE URGENTA SI SA PROPUNE O LEGE , PRIN CARE SA REGLEMENTEZE DETINEREA DE CATRE PERSOANE PARTICULARE A CAINILOR SI AICI NE REFERIM LA PERSOANELE CE LOCUIESC IN BLOCURI DE LOCUINTE SI ADUC IN APARTAMENTE CAINI IAR DUPA O PERIOADA DIN MOTIVE DE LIPSA DE SPATIU SAU DIN CAUZA DERANJULUI CE-L FACE CAINELE , PROPRIETARII IL LASA IN STRADA SI ASTFEL APAR ACESTE HAITE DE CAINI AGRESIVI CE SUNT IN TOATE CARTIERELE SI LOCALITATILE SI CARE EVIDENT DIN CAUZA NUMARULUI MARE DE CAINI ADAPOSTURILE NU MAI FAC FATA !!!! ASTFEL TREBUIE ADOPTAT UN ACT NORMATIV (OG SAU LEGE ) PRIN CARE SA INTERZICA DETINEREA DE CAINI IN APARTAMENTELE DIN BLOCURILE DE LOCUINTE , PRIN CARE S-AR ELIMINA APARITIA ACESTOR HAITE DE CAINI AGRESIVI SI EVIDENT CA S-AR EVITA DERANJUL CE-L PROVOACA ACESTI CAINI LOCATARILOR DIN BLOCURI !!!

ALTE ȘTIRI
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
MONDEN
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
Lady Gaga si iubitul ei, Michael Polansky. Sursa FOTO/ Instagram
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
11:17
Donald Trump ar accepta fabrici auto chineze în SUA, cu o condiție: „Nu critic mașinile”
11:15
Ce face maestrul Ioan Holender în fiecare weekend, din septembrie până în noiembrie 2026, la Cazinoul din Constanța
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate