Un deținut s-a sinucis la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Eugen Fană era condamnat la 26 de ani de închisoare, după ce a omorât-o pe soția patronului său în Slatina

Comentează

Procurorii Parchetului Severin au început o anchetă, după ce un deținut s-a sinucis la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Bărbatul din județul Olt a fost găsit spânzurat în celulă, vineri seara. Eugen Fană a fost condamnat la 26 de ani de închisoare, după ce a omorât-o pe soția patronului său din Slatina.

Deținutul a fost găsit mort în celulă, la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.

„Este vorba despre un deţinut cu o pedeapsă de peste 25 de ani, pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta a fost găsit spânzurat în camera detentiunii. A fost solicitată ambulanţa din Drobeta Turnu Severin, deţinutul fiind resuscitat, fără rezultat favorabil. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Mehedinţi”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Drobeta Turnu Severin, Leonard Telteu, pentru MEDIAFAX.

Fratele lui Eugen Fană a confirmat informația.

„Da, e adevărat. Nu ştim condiţiile în care s-a petrecut evenimentul, dar pot confirma faptul că e decedat. Mai multe nu vă pot spune că suntem destul de încurcaţi”, a declarat Cristi Fană,  pentru Gazeta Nouă.

Un deținut s-a sinucis la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Trebuia să mai stea 17 ani la închisoare

Eugen Fană a fost condamnat recent de magistrații Curții de Apel Craiova la 26 de ani de închisoare. Pedeapsa a fost majorată cu cinci ani față de decizia inițială pronunțată de Tribunalul Olt.

Bărbatul a comis cumplit crimă pe 3 aprilie 2015, într-un apartament din Slatina. Eugen Fană lucra ca gestionar la firma de distribuție de produse farmaceutice de uz veterinar a soțului victimei sale.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că, înainte de comite crima, Fană s-a certat cu șeful său. Dan Micli l-a obligat să-și dea demisia, pe motiv că nu-și făcea bine treaba.

A comis crima din răzbunare

Individul a înjunghiat-o mortal pe soția șefului său, Nela Micli. Femeia, în vârstă de 37 de ani, s-a stins, după ce atacatorul i-a aplicat 16 lovituri de cuțit. În locuință se afla și copilul femeii, un băiețel de șapte ani, care a fost încuiat de agresor în altă cameră. Cu mâinile pătate, asasinul a încuiat locuinţa, a luat cheile de la maşina victimei şi a fugit.

Eugen Fană a furat apoi mașina șefului său cu care a fugit de la locul faptei. Individul a fost prins a doua zi, în județul Vâlcea, la volanul autoturismului familiei Micli. La vederea polițiștilor, individul a încercat să se sinucidă, fără succes.

sursă foto: Gazeta Nouă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Ultimele știri
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...