Un elev a fost operat de urgență după o ceartă cu un coleg într-o pauză, la o școală din Argeș. Inspectoratul Şcolar Județean a trimis la şcoala din Costeşti o echipă care să verifice ce s-a întâmplat. Inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu a declarat pentru Libertatea că inspectorii vor să verifice dacă există imagini surprinse pe camerele de supraveghere ale şcolii.
O ceartă între doi copii de şcoală primară a fost la un pas de a se termina cu o adevărată tragedie pentru unul dintre ei. Un băieţel de șapte ani, elev în clasa întâi, la şcoala gimnazială din comuna Costeşti, judeţul Argeş, a ajuns la spital cu un rinichi dislocat, iar medicii l-au operat de urgenţă, după ce, îmbrâncit de un coleg, s-a lovit de o balustradă.
Incidentul s-a petrecut miercuri la şcoala gimnazială din comuna Costeşti, judeţul Argeş. În pauza dintre ora a doua şi ora a treia de curs, doi băieţi în vârstă de şapte ani, elevi în clasa întâi, s-au luat la ceartă, iar unul dintre ei l-a îmbrâncit pe celălalt. Acesta din urmă s-a lovit cu mijlocul de o balustradă. Imediat după lovitură, băiatul nu s-a simţit rău.