„Nu am de ce să mă simt vinovat. Sper că și alți politicieni vor urma această cale, lucrând cu publicul mai degrabă decât să se ascundă”, spune Sayed Sadaat, care livrează mâncarea pe bicicletă.

Când a ajuns în Germania, fostul ministru, care are și cetățenia britanică, a încercat să găsească un loc de muncă pe măsura pregătirii și experienței sale. Sayed Sadaat are studii în IT și telecomunicații, dar pentru că nu vorbește limba germană, șansele să obțină un post într-unul dintre aceste domenii au fost foarte mici.

Face cursuri de limba germană

În aceste condiții a fost nevoit să înceapă să studieze germana și merge la cursuri patru ore pe zi, înainte de a-și începe tura de șase ore la serviciu.

„Primele zile au fost interesante, dar dificile. Cu cât ieși mai mult și cunoști mai mulți oameni, cu atât înveți mai multe”, spune fostul ministru afgan, adăugând că una dintre provocări a fost să învețe să circule cu bicicleta prin traficul intens din orașul german.

Deși Sayed Sadaat se află în Germania de aproape un an, povestea lui a intrat în atenția publică acum, după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, pe 15 august. Familia și prietenii lui rămași în țară vor și ei să plece din Afganistan.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

În contextul anunțatei retrageri a trupelor americane și aliate din Afganistan, de la începutul acestui an și până în prezent, numărul cererilor de azil depuse de cetățenii afgani în Germania a crescut cu 130%, potrivit datelor Oficiului Federal pentru Migrație și Refugiați, citate de Reuters.

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI