Un fost soldat britanic, care a plecat în Siria pentru a lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic, a fost arestat în Turcia, în timp ce se afla în vacanță, alături de iubita și mama acesteia. El a fost reținut în urma unui raid antitero, relatează Sky News.
Joe Robinson, în vârstă de 23 de ani, a luptat timp de cinci luni împotriva grupării teroriste Statul Islamic. El a luptat împotriva ISIS alături de membri din Unităţile pentru Protecţia Poporului Kurd (YPG), grupare considerat una teroristă de către Ankara.
Astfel, atunci când a ajuns în vacanță cu iubita și mama acesteia, britanicul a fost arestat. Inițial, cele două femei au fost și ele reținute, însă între timp au fost eliberate. Britanicul a cerut asistență consulară, oficialii britanici urmând să ia legătura cu autoritățile.
Marea Britanie, precum nici multe alte țări, nu consideră YPG drept o grupare teroristă, spre deosebire de Turcia. De altfel, relațiile dintre SUA și Turcia au fost „zdruncinate” de decizia Washingtonului a susține Partidul Uniunii Democratice kurde (PYD) și aripa sa înarmată Unităţile pentru Protecţia Poporului Kurd (YPG). Ankara consideră că PYD și YPG au legături separatiștii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care sunt catalogați drept o organizaţie „teroristă”, în contextul în care conflictul kurd s-a soldat, în Turcia, cu peste 40.000 de morţi de la declanşarea lui în 1984.