Un glonţ buclucaş i-a găurit spatele de la 2 kilometri

Comentează
Arhiva foto

Lui Laurenţiu P., în vârstă de 42 de ani, nici prin cap nu i-a trecut că, pe timp de pace, când în România nu se trage nici măcar un cartuş pentru apărarea fruntariilor ţării, ar putea să piară împuşcat precum soldaţii căzuţi la datorie în conflicte armate. Cu atât mai mult, cu cât în jurul său nu era picior de insurgent înarmat, ci doar prieteni inofensivi şi vecini prietenoşi.
Pe când, liniştit, schimba o vorbă în curtea casei cu cei care-l invitaseră la o cafea, un zgomot puternic i-a atras atenţia, iar o fracţiune de secundă mai târziu, până să apuce să schiţeze vreun gest, o durere surdă, insuportabilă, i-a cuprins tot corpul.
Instantaneu, cămaşa i s-a îmbibat de sângele care a început să-i curgă şiroaie pe spate. Paralizat de spaimă, bietul om s-a prăbuşit ca secerat pe ciment sub privirile asistenţei îngrozite care habar nu avea ce se întâmplase...
Câteva zeci de secunde mai târziu, când s-au mai dezmeticit, amicii îngroziţi i-au extras din spate un... proiectil militar, de război. Plumbul ce ar fi putut să-i curme viaţa într-un mod cât se poate de stupid i se înfipsese în trup, foarte aproape de coloana vertebrală!
Noroc chior pentru că, la fel de bine, proiectilul rătăcit l-ar fi putut nimeri într-o zonă vitală a corpului şi totul ar fi putut îmbrăca formele unei tragedii.
«L-au anchetat pe Laur aşa, împuşcat»
“La început am crezut că este opera unui dement care a tras asupra noastră din stradă... Că în ziua de azi nu te mai miră nimic... Am sunat la 112, Laurenţiu a primit îngrijiri medicale şi a fost declanşată ancheta... Ulterior am aflat că glonţul, care, evident, e unul de război, a fost tras dintr-un poligon militar al Armatei aflat foarte aproape de centura Capitalei, unde se efectuau nişte exerciţii. Noroc că, înainte de a-l nimeri, glonţul a lovit un perete (n.r. - zgomotul pe care toţi l-au auzit înainte ca Laurenţiu să fie împuşcat), a ricoşat şi a mai pierdut din forţă... Putea să fie ucis. Au venit poliţişti, procurori şi l-au dus pe Laurenţiu, aşa împuşcat, în poligon, la anchetă. Nimeni n-a înţeles de ce l-au cărat în starea aia până acolo... Nici măcar nu i-au explicat cum de a fost posibil să fie împuşcat... Cică nişte sportivi ar fi tras... Că le-ar fi luat armele la control să vadă cine ar fi vinovatul, dar noi nu credem asta. O fi tras vreun militar neexperimentat... Bine că a fost distanţa mare dintre poligon şi casă (n.r. - aproximativ doi kilometri), că altfel Laur era mort”, ne-a povestit unul dintre amicii lui Laurenţiu, martor al grozăviei care se putea termina rău pentru victima împuşcată, chiar în casă, de glonţul rătăcit al Armatei, care a traversat Autostrada Soarelui.
Contactaţi de Libertatea, reprezentanţii Ministerului Apărării nu au oferit nici o explicaţie în legătură cu acest caz halucinant.






Armele folosite sunt supuse expertizei balistice

Ancheta incredibilului caz al bărbatului împuşcat de glonţul rătăcit al Armatei, proiectil care a străbătut aproape doi kilometri de la gura ţevii până când l-a nimerit pe Laurenţiu, a fost preluată de Parchetul Militar.
Armele folosite la acel exerciţiu au fost ridicate pentru expertiza balistică, cercetări ştiinţifice care vor face legătura între arma folosită la tragere şi trăgător. Fireşte, de anchetă nu au scăpat nici comandantul poligonului, nici personalul militar care a coordonat exerciţiul şi nici persoanele care au fost implicate în antrenamentul în care au fost folosite arme automate de tip AKM şi muniţie de război de calibrul 7,62 mm.
Misiunea procurorilor militari este nu numai să-l identifice pe trăgătorul care l-a împuşcat pe bărbat, ci şi să stabilească dacă în timpul exerciţiului au fost luate toate măsurile de siguranţă: respectarea distanţelor de tragere, existenţa biutelor (n.r. - maluri de pământ pentru protecţie), dar şi dacă antrenamentul militar nu a fost transformat de trăgători într-o joacă periculoasă care a scăpat de sub control.

Proiectilul tras cu AKM-ul este letal la un kilometru distanţă

Pistolul-mitralieră AKM este o armă de asalt creată în anii ’50 de Mihai Kalaşnikov, ca o îmbunătăţire a lui AK- 47, folosită peste tot în lume. Arma are o cadenţă de tragere de 600 de cartuşe/ minut, iar un proiectil tras cu o asemenea armă poate să atingă viteza de 715 m/s.
La un kilometru, adică la o secundă și un pic de la lansare, cartuşul de calibrul 7,62 mm are efect letal. Dacă ţinta se află la o distanţă mai mare de un kilometru, trăgătorul nu mai poate controla traiectoria proiectilului, care însă poate cauza leziuni grave la impact.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală