Fostul antrenor de fitness, Serghei Kirienko, în vârstă de 41 de ani, pretinde că este reîncarnarea unei divinități și a creat un cult, Kaula Dharma, din care fac parte zeci de femei. Autoritățile ruse îl acuză că și-a obligat adeptele să participe la orgii, să practice prostituția și să joace în filme pornografice. De asemenea, este acuzat de torturarea membrilor sectei Kaula Dharma și a copiilor lor și „acte violente de natură sexuală”. Kirienko este un practicant de yoga care susține că adevărata iluminarea este posibilă numai prin sex și este numit de către adepții săi Mitradevananda Paramahamsa.
Guru rus a încercat să obțină azil politic în Bulgaria și a făcut o cerere la președintele Rumen Radev, căruia i-a cerut să refuze punerea în aplicare a cererii Interpolului ed extrădare, spunând că este persecutat politic de către Vladimir Putin și că va muri în închisorile din Rusia.
„În 2015, în Moscova și în regiunea înconjurătoare, Kirienko-Paramahamsa a adunat în jurul său adepții practicilor orientale, mai ales femeile singure cu copii mici”, a declarat Alexandru Kurennoy, purtătorul de cuvânt al procurorului general al Rusiei, după ce guru-ul a fost închis într-un centru de detenție din Moscova .
„Principala înțelepciune” pe care a promovat-o a fost „venerarea liderului sectei drept o divinitate” și a cerut „obediență absolută „. Iar oficialii ruși spun că acesta promova „bătăi, abuz psihologic și acte de natură sexuală” ca pe un „un dar divin” și că aceleași metode au fost aplicate și copiilor adeptelor culturlui său.
Înainte de a fugi de Rusia, liderul cultului și-a împărțit adeptele în caste, iar cele 15 femei care au locuit cu el în casă au fost numite membre ale cercului superior.
Atunci Kirienko a intrat în atenția autorităților, guru alături de o parte dintre adeptele sale au plecat în Mexic unde femeile și-au oferit serviciile sexuale unor clienților bogați. Apoi grupul a ajuns în Belgia unde a petrecut o perioadă și apoi au ajuns în Bulgaria unde locuiau când au fost extrădați în Rusia.
Cultul și comportamentul lui Serghei Kirienko seamănă cu cel al lui Grevorian Bivolaru, fondatorul MISA care a fost eliberat din închisoare în luna septembrie și care este dat din nou în urmărire prin Eurpol pentru pentru trafic de ființe umane în Finlanda.
Citește și: Ioana Mihalache este Miss Universe România 2017 și va reprezenta țara în finala de la Las Vegas