Un bărbat a jefuit o biserică din orașul Monza, Italia, după care a mărturisit totul, printre lacrimi, în fața oamenilor legii. El a încercat să-l imite pe infractorul Assane Diop, eroul serialului „Lupin”, informează The Guardian, citat de HotNews.ro.
În vârstă de 21 de ani, tânărul, care a purtat o jachetă asemănătoare cu cea a protagonistului serialului „Lupin”, a așteptat să tragă clopotele bisericii astfel încât să acopere zgomotul produs în momentul în care a spart ușa de sticlă a oratoriului.
După ce a pătruns în oratoriul din Monza, un orășel în apropiere de Milano, bărbatul a furat 21 de euro din cutia milei și o sticlă de suc de portocale.
Rănit la braț destul de serios, tânărul a sunat ulterior după ajutor, declarând, inițial, autorităților că a fost atacat și jefuit de trei hoți.
La scurt timp însă a început să plângă în fața polițiștilor, recunoscându-și fapta. El a povestit poliției că a studiat cu mare atenție tehnica lui Assane Diop, însă lucrurile nu au decurs conform planului.
Bărbatul nu era la prima tentativă de furt.
FOTO: Profimedia